Viceprimarul sectorului 6, Gabriel Petrea, a lansat luni în dezbatere publică iniţiativa introducerii uniformelor în şcolile din această zonă administrativă. Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, pe parcursul mai multor săptămâni Gabriel Petrea va discuta cu asociaţiile de părinţi, elevi, profesori din sector pentru a colecta toate punctele de vedere referitoare la acest subiect, urmând să organizeze şi o serie de consultări publice aprofundate la care doreşte să invite inclusiv reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale.

Viceprimarul a declarat că a fost inspirat în această iniţiativă de numeroasele discuţii despre educaţie şi starea învăţământului pe care le-a purtat în ultimele luni cu locuitorii din sector.

„În generaţia mea, opiniile nu erau deloc favorabile unei asemenea idei, pentru că mulţi se gândeau imediat la vremurile de tristă amintire de dinainte de Revoluţie. Uniforma şcolară reprezenta un simbol al unor vremuri pe care le-am depăşit demult, al unei mentalităţi la care nu mai vrem să ne întoarcem, dar dincolo de toate aceste reacţii instinctive pe care eu şi cei mai în vârstă decât mine le-am avut la auzul ideii de a introduce uniforma în şcoli întrebarea care se pune este dacă introducerea uniformei obligatorii este benefică pentru actul de educaţie, dacă ea face bine sau rău elevilor în şcoli”, a spus Petrea.
Viceprimarul sectorului 6 mai susţine că există multe cărţi, studii, cercetări şi sondaje cu informaţii şi argumente pro şi contra şi îşi propune ca în cadrul întâlnirilor publice pe care le va avea să ridice în discuţie toate aceste subiecte.

Petrea mai susţine că în următoarele săptămâni şi luni va face public pe pagina sa de internet şi de Facebook programul discuţiilor, precum şi câteva dintre principalele argumente pentru a stimula dezbaterea. „Sunt convins că vor fi discuţii vii şi interesante. Până la urmă toţi ne dorim cea mai bună decizie pentru elevii din sectorul 6 şi viitorul lor. Ca viceprimar îmi asum deci sarcina de a fi eu iniţiatorul şi susţinătorul unui asemenea dialog. Dacă decizia va fi una favorabilă uniformelor obligatorii atunci eu o voi asuma şi susţine la nivelul Primăriei şi al Consiliului Local al sectorului 6”, a adăugat viceprimarul. AGERPRES