Institutia Prefectului din Judetul Brasov, impreuna cu Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, au organizat pe 4 martie prima dezbatere publica pe tema realizarii Parcului National Ciucas si a impactului acestuia asupra comunitatilor locale.
La dezbatere au participat prefectul judetului, Adriana Dontu, subprefectii Szakal Andras si Danu Leonard, specialisti ai Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, ai agentiilor de protectia mediului din judetele Brasov si Prahova, ai Institutului de Cercetare Agricola si Silvica, reprezentanti ai autoritatilor locale (primariile Sacele, Tarlungeni, Harman, Prejmer, Vama Buzaului si primaria Maneciu, din judetul Prahova) precum si reprezentanti ai ONG-urilor implicati in domeniul protectiei mediului. La sfarsitul anului 2007, prin ordin al Ministrului Mediului, ariile protejate de pe suprafata masivului Ciucas au fost incluse in Reteaua de Arii Protejate Natura 2000, conform obligatiilor asumate de Romania in Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana.
Dezbaterea a facut referire la proiectul de infiintare a Parcului National Ciucas, initiat de de Regia Nationala a Padurilor si implementat impreuna cu MMDD. Trebuie mentionat faptul ca suprafata Parcului National, (aproximativ 22.000 ha) se suprapune, in mare parte, cu suprafata Sitului Natura 2000. In cadrul dezbaterii publice, autoritatile locale au putut sa-si exprime punctele de vedere legate de infiintarea viitorului Parc, precum si sa exprime neintelegeri sau nemultumiri legate de acest subiect. Primarii localitatilor aflate pe teritorilul Parcului au dorit sa afle caror restrictii vor trebui sa se supuna in momentul aprobarii proiectului si care sunt avantajele infiintarii acestui Parc.
Prefectul de Brasov, Adriana Dontu, a precizat: