Prefectul Dragomir Sava Tomaşeschi a organizat miercuri o dezbatere privind accelerarea absorbţiei fondurilor europene în judeţul Iaşi, prilej cu care firmele de consultanţă au prezentat o serie de probleme cu care se confruntă.

Dezbaterea, înscrisă în seria de acţiuni aferente proiectului lansat în luna februarie ‘Startul real al accesării fondurilor europene la Iaşi’, a avut ca scop definirea problemelor specifice în domeniul accesării fondurilor europene, precum şi identificarea modalităţilor de soluţionare a acestora.

Printre problemele prezentate în timpul discuţiilor organizate de prefectul Dragomir Sava Tomaşeschi s-au numărat lipsa predictibilităţii referitoare la reactualizarea ghidurilor şi lansarea acestora în dezbatere publică înainte de deschiderea unei noi sesiuni şi faptul că anunţul referitor la deschiderea noilor sesiuni se face mult prea târziu, ceea ce întârzie depunerea proiectelor care trebuie reactualizate. De asemenea, considerarea de către bănci a potenţialilor beneficiari de proiecte europene ca având grad ridicat de risc, neacceptarea de către multe bănci a garanţiilor reprezentând utilajele care vor fi achiziţionate în cadrul proiectelor şi faptul că perioada de evaluare este prea mare pentru proiectele depuse pe programul POS CCE Creşterea Competitivităţii Economicesunt alte probleme menţionate.

În ceea ce priveşte accesarea fondurilor aferente dezvoltării rurale s-au discutat o serie de probleme pe care le au agricultorii, care ţin de perioada de după implementarea proiectelor şi s-au căutat soluţii pentru desfacerea produselor agricole. Referitor la piaţa de desfacere pentru aceste produse s-a hotărât înfiinţarea în judeţul Iaşi a depozitelor de legume-fructe şi cereale, putându-se astfel asigura un flux constant pentru aprovizionarea magazinelor şi supermarketurilor. Prefectul le-a recomandat celor prezenţi o promovare mai intensă a proiectelor pentru asociaţiile de producători, în felul acesta crescând capacitatea acestora de a avea acces la pieţele de desfacere, dar şi la accesarea de noi fonduri. Urmează ca până la sfârşitul anului să fie organizată o nouă întâlnire, în care să fie evaluate măsurile stabilite, precum şi pentru a reanaliza stadiul accesării fondurilor europene la nivelul judeţului. AGERPRES