Deschiderea Parcului Industrial Drăgăşani va duce rata şomajului spre zero, susţin autorităţile locale

nedelcu_cristian.jpgŞomajul va tinde spre zero la Drăgăşani odată cu inaugurarea Parcului Industrial, susţine primarul Cristian Nedelcu.

“Suntem pe ultima sută de metri cu infrastructura acestui complex industrial, mai sunt de realizat căile de acces şi drumurile din interiorul parcului. Sunt discuţii cu mai multe companii care intenţionează să vină aici. De altfel, funcţie de disponibilităţi, chiar parcul ar urma să realizeze hale industriale pe care să le ofere spre concesiune. Avem forţă de muncă, Drăgăşaniul este cunoscut prin salariaţi calificaţi, dar mi-e teamă că nu va fi suficientă. De menţionat că se aşteaptă şi momentul în care investitorii care au cumpărat Uzina de Armament o vor pune în funcţiune şi atunci mare parte din drăgăşeneni vor lucra acolo. În acest caz, sper să nu avem probleme în a recruta forţă de muncă pentru Parcul Industrial. În orice caz, pot afirma că şomajul va tinde spre zero, în momentul în care toată zona industrială a municipiului va funcţiona la capacitate maximă”, a declarat primarul Cristian Nedelcu.

Potrivit acestuia, Parcul Industrial va fi funcţional şi deschis investitorilor în vara anului 2016.
Parcul industrial Drăgăşani se întinde pe 18 hectare şi are mai multe loturi împărţite şi oferite spre concesiune sau închiriere. Acesta se află în apropierea fostei platforme Fina Drăgăşani.
Municipiul Drăgăşani reprezintă al doilea pol economic al judeţului, cunoscut în special pentru industria viticolă, şi unde, în ultima perioadă, mai multe companii cu capital privat dar şi autohton au deschis unităţi de producţie. Tot lângă municipiul Drăgăşani un concern american a cumpărat fosta Uzină de Armament şi în prezent se fac investiţii pentru retehnologizarea acesteia. AGERPRES