simon_denys.jpgUniversitatea din București va acorda vineri, 6 iunie, titlul de Doctor Honoris Causa lui Denys Simon, profesor de drept public la Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne. Ceremonia festivă se va desfășura începând cu ora 10:00 în Sala „Constantin Stoicescu” a Palatului Facultății de Drept.

Denys Simon s-a născut pe 18 mai 1950. A urmat studii de licență în Drept la Universitatea Nancy II, unde a obținut diplome de studii superioare în domeniile drept public, studii europene și științe politice. În 1979, Denys Simon a primit, cu felicitările juriului, titlul de doctor în drept public. A fost asistent la Universitatea Nancy II vreme de 8 ani, cu un an de întrerupere pentru îndeplinirea serviciului militar.

Perioada 1979-1983 a marcat începutul unei noi etape în cariera sa, Denys Simon ocupând funcția de profesor detașat la Universitatea Sidi Mohammed Ben Abdallah de Fès din Maroc. A predat apoi la Universitatea Robert Schuman din Strasbourg și la Facultatea de Drept Public din cadrul Universității La Réunion. Din 2009 este profesor la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne. Activitatea academică a profesorului Denys Simon implică și numeroase colaborări cu instituții de învățământ din străinătate. A fost profesor invitat în Luxembourg, Tunis, Barcelona, Bangkok, iar din anul 2010 este profesor al Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene.

Activitatea academică a lui Denys Simon este dublată de o importantă activitate editorială: are peste 350 de articole publicate în diverse volume și reviste, precum și numeroase cărți. Realizările sale i-au adus distincții înalte: este Ofițer al Ordinului „Palmes académiques”, Doctor Honoris Causa al Université Libre de Bruxelles sau Cavaler al Legiunii de Onoare.

Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea din București celebrează meritele academice ale profesorului Denys Simon și își exprimă recunoștința față de implicarea și susținerea pe care profesorul le-a arătat echipelor de studenți și profesori ai Facultății de Drept la concursurile naționale și internaționale organizate de-a lungul timpului.