O delegaţie franceză, condusă de vicepreşedintele Consiliului General al Departamentului Ain şi primar al localităţii Montrevel-en-Bresse, Jean-Pierre Roche s-a întâlnit, joi, cu vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni şi Ilie Iova.

Bunele relaţii de colaborare au fost subliniate de ambele delegaţii, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni exprimându-şi dorinţa ca proiecte de acest gen să fie demarate şi cu alte comunităţi din judeţ, fapt pentru ca reprezentanţii Asociaţiei şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse vor analiza eventualele propuneri de colaborare.

Comuna Constantin Daicoviciu şi partenerii lor francezi derulează de mai mulţi ani un proiect comun ce include schimburi culturale. Colaborarea dintre comuna Constantin Daicoviciu şi localitatea Montrevel-en-Bresse din Franţa a dus la organizarea mai multor schimburi de experienţă între elevii români şi cei din ţara prietenă.
La fiecare al doilea an, elevi din localitatea cărăşeană petrec un stagiu de 10 zile la familii din Franţa şi sunt la rândul lor gazde pentru elevi francezi. În baza aceleiaşi colaborări, în satul aparţinător Maciova, au fost puse bazele unui Centru Multifuncţional ce va fi dotat în aceste zile cu mobilier nou, donat de Asociaţia Cooperare şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse.

Delegaţia franceză se va afla vineri, 11 ianuarie, la ora 11,00, la Zăgujeni, iar o oră mai târziu, la Sacu, unde sunt pregătite expoziţii cu desenele mai multor elevi şi va fi susţinut un scurt spectacol cu cântece şi poezii recitate în limba franceză. O altă vizită, la Căminul pentru persoane vârstnice ”Sfinţii Constantin şi Elena” din Caransebeş este programată pentru ora 14,00.
Sâmbătă, 12 ianuarie 2013, la Centrul Multifuncţional din satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu, dotat cu mobilier donat de Asociaţia Cooperare şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse, va fi pusă în scenă o piesă de teatru şi un concert pregătit de biserica baptistă din localitate.

La întâlnirea, ce a avut loc la sediul Palatului Administrativ din Reşiţa, a participat şi primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, la invitaţia căruia au şi venit oaspeţii francezi în Caraş-Severin.

Din delegaţia franceză au făcut parte Christiane Colas, primarul localităţii Confrançon şi vicepreşedintele Comunităţii Comunelor, Pascale Tolfa, viceprimarul localităţii Marsonnas, Jocelyne Wlassewitch, preşedintele Asociaţiei Cooperare şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse, precum şi Annie Mignot, responsabil de schimburile cu România din cadrul aceleiaşi asociaţii. AGERPRES