O delegaţie din Bavaria, condusă de primarul oraşului Kitzingen, Siegfried Muller, din care fac parte şi producători de vin din această zonă, a fost primită marţi de preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, prilej cu care s-a discutat despre posibilitatea realizării unei colaborări între micii producători de vin din Alba şi cei din landul german.

La întrevedere au participat şi reprezentanţi ai Asociaţiei ‘Ţara Vinului’ Alba, întâlnirea fiind un bun prilej de a se pune bazele unei colaborări între micii producători de vin din judeţ şi o asociaţie similară din Germania.

Michael Schweinberger, directorul societăţii GWF, cel mai important producător de vin din zona oraşului Kitzingen, i-a asigurat pe cei prezenţi de toată deschiderea necesară pentru perfectarea acestui parteneriat. Preşedintele CJ Alba a subliniat că oaspeţii germani au o foarte mare experienţă în domeniul viticulturii şi, mai ales, al asocierii micilor producători de vin pentru realizarea unor produse competitive. ‘Suntem foarte interesaţi de modul lor de lucru şi cred că vom găsi căi eficiente de colaborare’, a spus Ion Dumitrel. Delegaţia bavareză va efectua marţi şi miercuri vizite în teren în zona Blajului, la podgoriile de pe Târnave şi în zona Rimetea, pentru a cunoaşte mai bine specificul multicultural al judeţului Alba. AGERPRES