O regionalizare a României ar putea fi benefică în contextul absorbţiei fondurilor europene, a declarat, luni, la Iaşi, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.
El a subliniat că niciodată Comisia Europeană nu va impune statelor membre UE ce decizii să ia, întrucât o astfel de hotărâre precum cea a regionalizării aparţine exclusiv de autorităţile, în acest caz, ale României.
„Niciodată Comisia Europeană nu va impune un anumit mod de organizare administrativă vreunui stat membru. Decizia privind regionalizarea, dacă se face sau nu, aparţine statului membru, în cazul de faţă, aparţine României. O formă de descentralizare a gestionării unor proiecte administrative, coborârea lor de la nivel naţional la un nivel cât mai apropiat de beneficiar, cred nu poate să fie decât benefică, atât în privinţa calităţii modului în care se face implementarea unor proiecte, cât şi în privinţa reducerii birocraţiei”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Dacian Cioloş.
El a adăugat că în cazul în care o strategie naţională cuprinde şi o abordare la nivel regional pe o precizare mai bună a unor astfel de ţinte strategice, atunci regionalizarea României s-ar putea dovedi benefică. Comisarul european a afirmat totodată că o abordare strategică privind dezvoltarea unei regiuni ar putea fi utilă, mai ales pentru că, în perioada 2014 – 2020, vor exista condiţionalităţi care vor fi negociate de Comisia Europeană cu fiecare stat membru în parte, privind angajamente de atingere a unor obiective prin utilizarea fondurilor.
„Din această perspectivă, o eventuală decizie privind regionalizarea ar putea să aducă un plus şi modului cum sunt utilizate fondurile europene. Nu mă gândesc doar la absorbţia cantitativă, ci şi la absorbţia calitativă a lor, care sunt rezultatele obţinute prin absorbţia fondurilor”, a mai spus Cioloş. El a menţionat că, în perioada 2014 – 2020, în utilizarea fondurilor, exigenţa nu va viza, din punct de vedere cantitativ, doar modul de folosire a banilor, ci şi rezultatele care se obţin prin utilizarea fondurilor primite.
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş s-a întâlnit duminică cu reprezentanţii a două firme producătoare de carne şi nutreţuri integrate la Roman şi Războieni. Luni, oficialul european va vizita combinatul de vinificaţie Cotnari. Întâlnirile de la Iaşi vin după ce joia trecută, la Suceava, Dacian Cioloş a participat la o întâlnire cu producători şi autorităţi locale din sectorul agricol. AGERPRES