Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că grupul de lucru interministerial care lucrează la elaborarea soluţiilor juridice normative pentru ajustarea preţurilor la materiale de construcţii şi-a propus ca un document în acest sens să fie finalizat până la rectificarea bugetară.

El a răspuns astfel întrebat dacă memorandumul pentru ajustarea preţurilor la materiale de construcţii cu contracte deja semnate pe care urma să-l propună Ministerul Dezvoltării a fost adoptat de Guvern sau se află în analiză.

„Acum două săptămâni am prezentat Guvernului o informare legat de această situaţie care a apărut şi pe care o specific: nu este o situaţie specifică României, este o situaţie care se regăseşte la nivel european şi la nivel mondial, de creştere a preţurilor materialelor de construcţii, şi am prezentat problemele identificate la nivelul Ministerului Dezvoltării. Din dispoziţia prim-ministrului, această analiză internă a Ministerului Dezvoltării a fost extinsă printr-un grup interministerial, în care sunt cuprinse şi alte ministere care au investiţii şi de două săptămâni acest grup de lucru interministerial lucrează. În momentul în care avem analiza finalizată cu soluţii juridice, pentru că sunt diferite tipuri de contracte de finanţare pe diferite ministere, şi soluţiile financiare, evident, vom veni în şedinţa de guvern să prezentăm această situaţie”, a declarat Cseke Attila într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul a adăugat că grupul de lucru are în vedere finalizarea analizei şi soluţiile vor fi propuse pe acest subiect până la rectificarea bugetară.

„Noi ne propunem ca acest grup de lucru interministerial să finalizeze lucrările, analiza şi soluţiile propuse înainte de rectificare, exact pentru ca, dacă din această analiză, şi mai mult ca sigur din această analiză va ieşi o necesitate de finanţare în plus sau o flexibilizare a contractelor şi a execuţiei lucrărilor, care nu înseamnă întotdeauna imediat credite bugetare, înseamnă şi credite de angajament cu posibilitate de a contracta mai mult, o valoare mai mare, noi ne propunem ca acest grup de lucru interministerial să-şi finalizeze lucrările înainte de rectificare, exact pentru a vedea dacă trebuie găsite soluţii, ca la rectificare să încercăm să le găsim”, a spus ministrul.

Întrebat când ar putea fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru a permite ajustarea preţurilor la materialele de construcţii, el a explicat că trebuie identificat „nivelul de intervenţie”.

„Cel puţin la Ministerul Dezvoltării vorbim de trei tipuri de finanţări şi trei tipuri de contracte: finanţarea pe fonduri europene, unde preţul este fix, adică prin Programul Operaţional Regional, preţurile prevăzute în contracte sunt fixe şi pe acest contract astăzi o posibilitate de ajustare este o posibilitate minimă, fară o intervenţie legislativă. Şi finanţările pe bugetul naţional, pe programe naţionale, unde avem două tipuri de contracte: contractele cu execuţie de până la 12 luni, unde preţul este fix, şi contracte cu execuţie de peste 12 luni, unde lucrăm cu un indice dat de Institutul Naţional de Statistică şi care, la fel, trebuie reevaluat acest indice. Deci, numai pe Ministerul Dezvoltării avem trei tipuri de situaţii. Vă daţi seama că pe alte ministere situaţiile pot diferi, la fel. Până nu facem această analiză şi vedem care este nivelul de intervenţie, din evaluarea, dacă vreţi, primară, mai mult ca sigur va trebui intervenit la nivel primar, adică la nivel de lege, printr-o ordonanţă de urgenţă”, a afirmat Cseke Attila. AGERPRES