Crescatorii de animale au depus la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, pana la 4 iunie, 264.292 de cereri pentru pentru platile nationale directe complementare (CNDP) din sectorul zootehnic.

Crescatorii au depus 223.364 de cereri pentru un numar de 1.331.877 de bovine si 40.928 de cereri pentru 6.259.547 de ovine si caprine.

Cererile pentru platile nationale directe complementare in sectorul zootehnic se pot depune pana in data de 15 iunie 2009. Banii se acorda sub forma primei pe exploatatie, pentru bovine, respectiv a primei pe cap de animal, pentru ovine si caprine. APIA comunica recent ca, pentru a primi acest sprijin financiar, agricultorii trebuie sa indeplineasca o serie de conditii de eligibilitate:

– prima pe exploatatie se acorda, in functie de efectivul de bovine inregistrat in Registrul national al exploatatiilor la data de 31 ianuarie 2008, producatorilor agricoli care au o ferma de cel putin trei capete de bovine la data de 31 ianuarie 2008, varsta bovinelor era de cel putin sase luni la data de 31 ianuarie 2008, exploatatia este inregistrata in Registrul national al exploatatiilor la data solicitarii primei, iar solicitantul sa nu aiba datorii la bugetul de stat si la bugetul local.

– pentru 2009, prima pe exploatatia de bovine se acorda si producatorilor agricoli, pentru exploatatiile nou infiintate in perioada 1 februarie 2008-31 ianuarie 2009, care indeplinesc, cumulativ, un numar de criterii: exploatatia trebuie sa fie de cel putin trei capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009, varsta bovinelor sa fie de cel putin sase luni la data de 31 ianuarie 2009, ferma trebuie sa fie inregistrata in Registrul national al exploatatiilor la data solicitarii primei, iar solicitantul nu trebuie sa aiba datorii la bugetul de stat si la bugetul local.

– in ceea ce priveste prima pe cap de animal pentru ovine si caprine, sprijinul financiar se acorda producatorilor agricoli care detin, la data de 31 martie 2009, un efectiv de cel putin 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, cu varsta minima de un an.

Valoarea sprijinului financiar, atat pentru specia bovina, cat si pentru specia ovine/caprine, va fi stabilita prin Hotarare de Guvern, in functie de numarul animalelor eligibile rezultat in urma controalelor.