Copiii din corul ‘Vlăstarele Orăştiei’ au fost recompensaţi de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara cu un premiu în valoare de 20.000 de lei, după rezultatele obţinute la mai multe concursuri internaţionale, trei dintre micuţii solişti fiind selectaţi în Corul Mondial al Păcii datorită calităţilor vocale de excepţie dovedite la ultimul festival desfăşurat la Viena, în luna august.

‘Copiii din corul ‘Vlăstarele Orăştiei’ sunt deosebiţi. Am alocat o sumă mai importantă de bani pentru premiere, fiind pentru prima oară când Consiliul Judeţean acordă o asemenea recompensă unui cor de copii. Noi ne bucurăm că aceşti copii ne reprezintă, cu mare cinste, la festivalurile internaţionale’, a declarat, joi, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.

Corul de copii ‘Vlăstarele Orăştiei’ este unul dintre cele mai titrate coruri de amatori din România, fiind înfiinţat în urmă cu 16 ani pe lângă Catedrala Ortodoxă din localitate.

Ultimul concurs la care au participat copiii din corul ‘Vlăstarele Orăştiei’ a fost Festivalul Mondial al Păcii, desfăşurat în perioada 30 iulie-2 august, la Viena, eveniment la care au evoluat alături de formaţii corale de copii şi tineret din România, Turcia, China, Rusia, Estonia, Armenia şi Austria.

Pentru modul în care s-au prezentat în faţa publicului şi a juriului, copiii au primit Placheta de Excelenţă a Festivalului Mondial al Păcii şi mai multe diplome. AGERPRES