Statiile de tratare, rezervoarele si statiile de pompare a apei potabile din municipiile Deva si Hunedoara vor fi reabilitate pe baza unui contract in valoare de 8,2 milioane de euro, finantat in cadrul Programului ISPA al Uniunii Europene.
Contractul de executie a fost lansat marti, intr-o dezbatere publica, la Primaria Deva, la eveniment fiind prezenti reprezentanti ai companiei austriece Aqua Engineering GmbH, care va realiza reabilitarile, ai firmei de consultanta si ai autoritatilor locale.

„Lucrarea este prevazuta sa fie realizata pana in luna martie 2010 iar compania constructoare a fost desemnata in urma unei licitatii internationale deschise. Compania va realiza proiectarea lucrarilor, care vor fi prezentate apoi consultantului si beneficiarului, dupa care va incepe lucrarile” – a declarat directorul operatorului regional de apa Apaprod Deva, Victor Arion, beneficiarul proiectului.

Pe baza aceluiasi proiect va fi reabilitata statia de tratare a apei din Santamarie Orlea, care asigura apa potabila pentru orasele Deva, Hateg, Calan si Simeria. De asemenea, vor fi reabilitate cinci rezervoare de apa din Deva si va fi construit un rezervor suplimentar de stocare a apei in localitatea Santuhalm, invecinata orasului.

Proiectul mai prevede reabilitarea statiei de captare a apei de la Hobita, de la care este furnizata apa pentru municipiul Hunedoara, precum si construirea a doua noi statii de tratare a apei. Lucrarile vor mai include, la Hunedoara, reabilitarea a patru rezervoare de apa, construirea unuia nou si a doua statii de pompare.

Compania austriaca Aqua Engineering este specializata in constructia de statii de tratare a apei si este apreciata ca una dintre cele mai mari in domeniu. In ultimii trei ani, compania a mai derulat contracte similare in Brasov, Satu Mare si Sibiu.