Contract de finanţare pentru reabilitarea termică a unui nou lot de 74 de blocuri, semnat de primăria municipiului Timişoara

Reprezentanţi ai Primăriei Timişoara şi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest au semnat, pe 20 septembrie, un contract de finanţare din fonduri europene pentru reabilitarea termică a 74 de blocuri cu aproape 3.600 de apartamente.

“Primăria Timişoara a depus 18 proiecte cu astfel de finanţare, pe POR 2014-2020, care cuprind 74 de blocuri ce însumează 3.594 de apartamente. Tot pachetul de proiecte de acelaşi tip sunt foarte importante, pentru că asigură un confort termic mai bun pentru locatari, asigură o eficienţă energetică îmbunătăţită sensibil, astfel că subvenţia pe care noi o plătim pe gigacaloria consumată în acestea este mai mică, dar şi aspectul oraşului este mai plăcut”, a declarat primarul Nicolae Robu, la semnarea contractului.

Valoarea totală a proiectului este de 85 de milioane de lei. Potrivit primarului Timişoarei, municipalitatea mai are contracte de finanţare semnate deja pentru eficientizarea energetică a altor şapte blocuri.

Managerul general al ADR Vest, Sorin Maxim, a subliniat că este vorba despre un pachet de măsuri pe care România şi Comisia Europeană le iau pentru reducerea poluării. El a punctat că este vorba despre componenta de mobilitate, cea de reabilitare termică a zonei de blocuri şi a clădirilor publice, precum şi despre o componentă de iluminat public, care reduce poluarea, prin care se urmăreşte reducerea emisiilor de carbon. “Pachetul depus de Primăria Municipiului Timişoara pe această axă este cel mai consistent depus de oraşele din regiune. Majoritatea proiectelor depuse de primărie sunt la stadiul de nivel tehnic, ceea ce scurtează cu câteva luni punerea în licitaţie a lucrărilor şi apoi execuţia lor, după desemnarea câştigătorului”, a afirmat Maxim.

Primăria Timişoara are un portofoliu de 66 de proiecte depuse sau în pregătire pentru a fi depuse, până la finele anului, pe diferite axe de finanţare europeană. AGERPRES