Constantin Trihenea candideaza din partea PD-L la Primaria Sibiu

trihenea_constantin.jpgConstantin Trihenea, consilier local al PD-L, a anuntat ca va candida pentru postul de primar al Sibiului, impotriva actualului edil Klaus Johannis. De pe acum insa, Trihenea a declarat s-ar multumi si cu functia de viceprimar, daca pierde in fata lui Johannis.
Iar primarul Klaus Johannis a admis ca, in cazul in care castiga cel de al treilea mandat de edil sef, ar putea discuta cu PD-L daca obtine un numar suficient de consilieri locali, ca Trihenea sa ajunga viceprimar. De altfel, Klaus Johannis este convins ca va ajunge pentru a treia oara primar al Sibiului, chiar cu un scor record, cum a fost in 2004, de aproape 90%. Primarul a declarat joi, ca el nu se
infrunta decat cu niste “competitori”, nu cu “adversarii” lui politici.

Contracandidatul sau de la PD-L, Constantin Trihenea, a mai candidat si in 2004 impotriva
actualului primar, dar fara succes. Trihenea a fost propus deputat dupa ce a pierdut in fata primarului
Johannis, insa nu a mai apucat sa ajunga in Parlament, pentru ca PD nu s-a inteles cu PNL.

In afara de Trihenea, din partea PD-L Sibiu s-a mai inscris la locale Ion Ariton – presedinte al
filialei si fost prefect, care va candida pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean. Deputatul
Cornel Stirbet, actual vicepresedinte al PD-L, va candida pentru un nou mandat de deputat, iar
senatorul Nicolae Neagu va candida la randu-i pentru un alt mandat de senator.

Ariton se va infrunta pentru sefia Consiliului Judetean Sibiu cu actualul presedinte, Martin
Bottesch, lider al Forumului Democrat al Germanilor din Romania (FDGR), care este sustinut de
primarul Johannis.