Municipiile Constanţa, Craiova şi Galaţi au intrat în competiţia pentru obţinerea titlului „Capitala Tineretului din România”, ediţia 2020-2021, urmând ca oraşul câştigător să primească premiul de 50.000 de euro.

Programul se află la cea de-a cincea ediţie, iar oraşul câştigător va purta titlul în perioada 02 mai 2020 – 1 mai 2021, timp în care va implementa şi derula un program complex de dezvoltare urbană prin tineri.

„Oraşele din România se confruntă cu pierderea tinerilor. Fie că aceştia consideră mai atrăgătoare oportunităţile din afara ţării sau nu sunt pe deplin mulţumiţi vizavi de evoluţia comunităţilor de care aparţin, această migraţie este o realitate. Cred că tinerii îşi pot croi un viitor chiar în oraşele natale şi pot contribui la dezvoltarea acestora, dar pentru asta este nevoie ca organizaţiile de tineret, sectorul public şi cel privat să conlucreze şi să contureze o viziune comună, cel puţin pe termen mediu. Salut iniţiativele candidaţilor şi le doresc mult succes pe parcursul competiţiei”, afirmă, într-un comunicat de presă, secretarul general al Guvernanţei pentru „Capitala Tineretului din România”, Andras Farkas – Grupul PONT.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii celor trei oraşe au depus dosarele de candidatură pentru Runda I în format electronic pe platforma de candidatură dedicată, prezentând o serie de specificaţii tehnice, dar şi o scrisoare de motivaţie alături de descrierea conceptului programului propus.

Analizarea candidaturilor va fi realizată de un juriu independent, format din reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, ai mediului privat, ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare. Oraşele finaliste alese pe baza criteriilor de jurizare îşi vor depune o candidatură completă în cea de-a doua rundă. Lista scurtă a finaliştilor va fi publicată pe data de 31 iulie, iar până pe 30 septembrie oraşele finaliste vor dezvolta conceptul propus într-un dosar extins de candidatură.

„Cred că tinerii din ţară au nevoie de oportunităţi şi de motive care să-i impulsioneze să se implice, să îşi dorească să schimbe ceva. Am convingerea că noi, tinerii, putem realiza tot ceea ce ne propunem, dar cred că pentru asta trebuie să oferim un vot de încredere celor din jurul nostru. Este extrem de important să dezvoltăm parteneriate cu actorii care ne pot susţine, iar aici fac referire la autorităţile publice locale şi la mediul privat. Mă bucur să văd că tinerii din Constanţa, Craiova şi Galaţi au înţeles acest lucru şi îşi doresc să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor lor”, a declarat preşedintele Consiliului Tineretului din România, Mihai Dragoş.

Programul „Capitala Tineretului din România” funcţionează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului – titlu deţinut de Cluj-Napoca în 2015 – şi a fost iniţiat de către Consiliul Tineretului din România, Federaţia Tinerilor din Cluj, Grupul PONT şi Banca Comercială Română (BCR). Prima ediţie a avut loc în anul 2016, iar primul oraş din România care a purtat acest titlu a fost Timişoara, urmat de Bacău, Baia Mare şi Iaşi, care a preluat oficial mandatul în data de 2 mai 2019. Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) este partener strategic al programului.

„Suntem încântaţi să vedem evoluţia programului şi impactul pe care acesta îl are în rândul tinerilor. ‘Capitala Tineretului din România’ este un program dedicat lor, un program care să ne ajute să vorbim mai mult despre ei şi despre problemele cu care se confruntă. Ne dorim să îi păstrăm în ţară, dar încurajările şi promisiunile nu sunt suficiente. Tinerii au nevoie de susţinere şi de acces la tot ceea ce înseamnă trai decent: job-uri bune, o locuinţă, tehnologie, mobilitate şi sentimentul de aparteneţa socială; au nevoie de un mediu în care să le facă plăcere să trăiască şi să se dezvolte, iar programul îi ajută să îşi creeze ei înşişi mediul în care îşi doresc să trăiască”, a precizat Nicoleta Deliu, şef Departament comunicare corporativă şi afaceri comunitare din cadrul BCR.

„Capitala Tineretului din România” a fost lansat în anul 2016, iar primul oraş din România care a purtat acest titlu a fost Timişoara, urmat de Bacău, Baia Mare şi Iaşi care deţine acest titlu începând cu data de 1 mai 2019. Co-iniţiatorii programului sunt Consiliul Tineretului din România (CTR), Federaţia Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT şi Banca Comercială Română (BCR), entităţi care împreună formează Comisia de Guvernanţă pentru Programul Capitala Tineretului din România. Un juriu independent format din reprezentanţi ai unor instituţii publice, mediul privat de afaceri şi organizaţii neguvernamentale este responsabil cu evaluarea dosarelor de candidatură şi selecţia oraşului câştigător.

Alături de dreptul de a purta titlul timp de 365 de zile, oraşul câştigător va primi şi un premiu în valoare de 50.000 de euro oferit de Banca Comercială Română, co-iniţiator al programului. AGERPRES