Consolidarea clădirilor cu risc seismic devine una dintre priorităţile actualei administraţii ale Capitalei

Consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală reprezintă una dintre priorităţile actualei administraţii, iar Municipalitatea ia toate măsurile necesare pentru accelerarea ritmului de reabilitare a imobilelor, dar şi în ceea ce priveşte măsurile pentru situaţiile de urgenţă, se arată într-un comunicat al PMB. Totodată, primarul general Gabriela Firea este deschisă oricăror soluţii propuse de societatea civilă, arhitecţi sau specialişti în domeniu, arată sursa citată.

”Astfel, având în vedere că în peste 20 de ani s-au consolidat doar 79 de imobile, dintre care 20 cu surse de la bugetul local, restul din surse proprii ale proprietarilor, Municipalitatea a decis înfiinţarea unei entităţi noi, formată din specialişti în domeniu, care să ofere soluţii reale la această problemă. S-a decis astfel înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni având ca obiect principal de activitate consolidarea clădirilor cu risc seismic. Activitatea acestei societăţi se va concentra exclusiv pe soluţionarea situaţiei clădirilor cu risc seismic ridicat la nivelul Municipiului Bucureşti, în acest sens, în şedinţă CGMB din data de 28 februarie 2017, obţinându-se deja acordul de principiu pentru înfiinţarea acestei structuri”, menţionează PMB.

Potrivit sursei citate, la preluarea mandatului actualei administraţii a PMB, de situaţia clădirilor cu risc seismic se ocupau mai multe instituţii din cadrul Municipalităţii, neexistând un organism care să se dedice exclusiv rezolvării acestei probleme.

”În plus, de-a lungul anilor, personalul implicat în activitatea de consolidare a clădirilor cu risc seismic s-a confruntat cu numeroase dificultăţi: timpul lung de la identificarea şi expertizarea clădirii până la finalizarea consolidării şi predarea efectivă a clădirii către proprietar (în unele cazuri durata depăşind 8 ani), complexitatea activităţilor care trebuie desfăşurate pentru realizarea acestor lucrări (discuţii cu proprietarii pentru a accepta relocarea temporară, lipsa documentaţiilor cadastrale, proprietari aflaţi în străinătate), precum şi imposibilitatea demarării lucrărilor în absenţa acordului majorităţii locatarilor etc. Considerăm că această activitate este deosebit de complexă şi necesită abordare multidisciplinară. De aceea, este necesară atragerea de specialişti cu înaltă calificare din domenii diverse, ce nu poate fi realizată la nivelul de salarizare actual”, precizează PMB.

În prezent, lista imobilelor expertizate tehnic existente în Bucureşti cuprinde 174 de clădiri care sunt încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public şi 173 de clădiri care sunt încadrate în clasa I de risc seismic, fără pericol public. Până în acest moment, au fost consolidate 79 de clădiri, dintre care 20 cu surse de la bugetul local. Pentru 62 de clădiri din cele 174 au fost depuse documentele legale de către asociaţiile de proprietari, însă doar pentru 8 imobile sunt încheiate contracte de execuţie a lucrărilor, în condiţiile legii, şi numai la 2 dintre acestea sunt deschise şantiere (imobilele din locaţiile Câmpineanu 9A sector 1 şi Pictor Ştefan Luchian nr. 12C, sect. 2). Pentru alte 21 de clădiri sunt elaborate proiectele de consolidare, iar pentru 19 dosarele proprietarilor sunt incomplete. Alte clădiri expertizate: 330 clădiri Rs II, 95 clădiri Rs III, 6 clădiri Rs IV, potrivit reprezentanţilor PMB.

Municipalitatea pune la dispoziţia bucureştenilor care doresc să-şi reconsolideze locuinţele două blocuri cu 128 de apartamente, în centrul Capitalei, în Piaţa Naţiunilor Unite. Acestea sunt locuinţe de necesitate, din care sunt ocupate doar 41 de apartamente.

În ceea ce priveşte consolidarea clădirilor aflate în administrarea Municipalităţii, până în acest moment s-au consolidat/reabilitat monumente istorice de interes public precum Hanul Gabroveni, Casa Cesianu, Muzeul “Nicolae Minovici”, Observatorul Astronomic “Vasile Urseanu”, sediul vechi al Primăriei Capitalei, Centrul unic de informare de pe bulevardul Elisabeta, Arcul de Triumf. De asemenea, PMB a mai consolidat teatrele Constantin Tănase şi Evreiesc. Primăria Generală a reabilitat şi consolidat, în cadrul programului “Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti”, co-finanţat de BEI, 100 de şcoli. AGERPRES