Consiliul Local (CL) al municipiului Satu Mare a aprobat, în şedinţa de pe 16 august, Planul de Mobilitate Urbană şi Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, documente care cuprind principalele proiecte pentru care municipalitatea doreşte obţinerea de fonduri europene nerambursabile în valoare de circa 26 de milioane de lei.
Primarul Kereskenyi Gabor a declarat că aceste documente sunt imperios necesare în vederea atragerii fondurilor europene. „Este vorba de două proiecte importante în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene. Am discutat foarte mult despre aceste două documente, Planul de Mobilitate Urbană şi Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Satu Mare. Din păcate, suntem printre ultimii din Regiunea de Nord-Vest care reuşim să adoptăm aceste documente, fără care nu putem accesa fonduri europene. Efectuarea acestor documente a fost contractată, în ce priveşte planul de mobilitate, în data de 13 septembrie 2016, iar strategia integrată de dezvoltare urbană 27 aprilie 2017. Sunt documente imperios necesare pentru accesarea fondurilor, ştiţi foarte bine că avem la dispoziţie mulţi bani în ce priveşte dezvoltarea oraşului din aceste axe a Programului Operaţional Regional, este vorba de 26 milioane de euro„, a declarat Kereskenyi.
Printre proiectele cuprinse în strategie se numără realizarea a două pasarele pietonale şi pentru biciclişti peste râul Someş, a încă două pasarele pentru pietoni în intersecţii aglomerate, a unor piste de biciclişti, asfaltarea unor străzi, achiziţia de autobuze electrice sau hibride şi modernizarea mai multor şcoli. AGERPRES