Numai ploiestenii care detin gospodarii individuale de cel putin 150 mp teren mai pot creste pasari incepand cu data de 1 iulie 2006. Asa a hotarat Consiliul Local in ultima sa sedinta.
Astfel, cresterea si detinerea pasarilor se va face in adaposturi inchise sau voliere confectionate din materiale durabile, care sa permita curatirea si igienizarea permanenta, amplasarea acestora fiind permisa la cel putin 10 m de cea mai apropiata locuinta invecinata.
Conform hotararii, numarul de pasari detinute in gospodarie sa fie de maxim 20 capete, iar proprietarii sau detinatorii trebuie sa declare si sa inregistreze efectivul de pasari la Registrul Agricol al Primariei Municipiului Ploiesti si la Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Prahova.
Consiliul Local Ploiesti a stabilit si amenzi pentru cei care vor incalca aceste decizii. Acestea pot ajunge pana la 2500 lei RON, urmand ca animalele si pasarile confiscate sa fie predate administratiei Parcului Memorial C-tin. Stere.