Proiectul privind locaţia în care va fi construit la Iaşi viitorul Spital Regional de Urgenţe a fost adoptat în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local. Viitorul Spital Regional de Urgenţe va fi construit în zona Moara de Vânt, calea principală de acces fiind din bulevardul C.A. Rosetti, iar cea secundară din zona Moara de Vânt, arteră care va face legătura şi cu zona aeroportului.

Cei nouă consilieri locali liberali s-au abţinut de la votarea locaţiei propuse de municipalitatea ieşeană pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţe. Ei au condiţionat însă votul pentru construcţia spitalului de găsirea unui alt amplasament.

„Noi susţinem cu tărie acest proiect însă avem rezerve în privinţa informaţiilor prezentate. (…) Noi vom susţine acest proiect şi îl vom vota oricând doriţi, dar în momentul în care aveţi răspuns de la Ministerul Sănătăţii că această locaţie este potrivită pentru construcţie. Ministerul Sănătăţii a spus că locaţia spitalului trebuie să fie aproape de drumurile naţionale de interes regional, care vor deservi regiunea în care spitalul se construieşte. Aceste drumuri sunt DE 583 şi cel spre judeţul Vaslui”, a spus Eduard Boz, liderul consilierilor liberali din plenul Consiliului Local Municipal Iaşi.

Proiectul care vizează transferul a 12 hectare de teren din zona Moara de Vânt, din domeniul public al municipiului Iaşi în domeniul public şi administrarea Ministerului Sănătăţii, pentru construirea Spitalului Regional de Urgente Iaşi, a fost votat de consilierii locali PSD şi de independentul Andrei Postolache.

„Am scos avizul de principiu de la Autoritatea Aeronautică pentru a demonstra, prin documente, că nu intenţionăm să prejudiciem cu absolut nimic activitatea Aeroportului. Aeroportul nu este un obiectiv care are nume de persoană politică, aşa cum nu va avea nici Spitalul Regional de Urgenţă. Este un obiectiv pe care noi, Partidul Social Democrat, îl susţinem în dezvoltare, pe care vrem să îl vedem crescând, pentru care vom face investiţii în continuare privind căile de acces, este un obiectiv la care ţinem foarte mult. Vremea politicii a trecut atunci când vorbim de Aeroport. Campania electorală a trecut din vară. Ca atare, trebuie să ţinem cont ca acest spital să fie construit fără a afecta dezvoltarea ulterioară a aeroportului”, a declarat la finalul şedinţei extraordinare a Consiliului Local primarul Mihai Chirica.
Primarul a afirmat că lucrările vor începe după ce Guvernul va emite o hotărâre în acest sens, investiţia fiind estimată la aproximativ 200 de milioane de euro, cu fonduri europene, iar construcţia este estimată să dureze 36 de luni.

Potrivit primarului Mihai Chirica, Spitalul Regional de Urgenţe va fi realizat după un proiect suedez şi va fi structurat pe trei module a căror înălţime variază între patru şi opt etaje. În cadrul acestei unităţi medicale urmează să îşi desfăşoare activitatea aproximativ 2.500 de cadre medicale.
Viitorul Spital Regional de Urgenţe va fi amplasat la peste doi kilometri de aeroport, iar accesul rutier se va face prin bulevardul C.A. Rosetti.

În zona în care se va construi Spitalul Regional de Urgenţe vor fi dezvoltate alte proiecte conexe, precum un campus pentru personalul medical şi medicii rezidenţi, dar şi alte proiecte privind comunitatea, cum ar fi de exemplu, un campus IT al Universităţii Al.I.Cuza şi Universităţii Tehnice Gh. Asachi. AGERPRES