ciumacenco_nicusor.jpgConsiliul Local Galaţi va acorda o serie de facilităţi pentru IMM-urile care creează cel puţin 50 de noi locuri de muncă, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco.

”Aceste facilităţi vor consta în oferirea în concesiune, prin atribuire directă, a unui teren conectat la toate utilităţile – apă, canalizare, gaze, electricitate, străzi-, scutirea de la plata concesiunii şi impozitului pe clădiri pe o perioadă de 3 ani”, a declarat Ciumacenco.

Potrivit viceprimarului, suprafaţa de teren care se va acorda în concesiune va fi în funcţie de numărul de locuri de muncă nou create şi specificul activităţii, domeniile prioritare fiind producţie, servicii şi comerţ. De asemenea, firmele nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat şi la bugetul local, iar locurile de muncă să fie nou create. Aceste facilităţi se vor acorda în funcţie de un punctaj obţinut de firmele interesate. Astfel, o comisie specială, formată din preşedintele comisiei de buget finanţe, preşedintele comisiei juridice, preşedintele comisiei de urbanism şi doi membri din executivul primăriei, se va întruni o dată la o lună şi va analiza cererile, acordând un punctaj fiecărui solicitant.

Pentru numărul de noi locuri de muncă va fi acordat un punctaj egal cu numărul locurilor de muncă: pentru societăţile cu profil productiv se vor acorda 50 de puncte, pentru cele cu profil de servicii se vor acorda 30 puncte, iar pentru societăţile cu profil comercial se vor acorda 10 puncte. ”IMM-urile beneficiare trebuie să păstreze locurile de muncă nou create pe o perioadă cel puţin egală cu perioada în care au beneficiat de scutiri. În caz contrar, vor restitui sumele de care au beneficiat”, a precizat Ciumacenco. Propunerea de acordarea a acestor facilităţi va fi discutată la sfârşitul acestei luni în comisia de buget-finanţe a Consiliului Local pentru a putea intra ulterior în dezbaterea forului legislativ local. AGERPRES