Consiliul Local al municipiului Galaţi, întrunit pe 10 august în şedinţă extraordinară, a aprobat Strategia de dezvoltare locală a municipiului Galaţi 2016 – 2025, care conţine un număr de aproximativ 200 de obiective de atins în perioada menţionată.

Potrivit primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, necesitatea aprobării noii strategii a apărut din nevoia accesării de fonduri europene şi având în vedere că strategia a fost elaborată în 2016, dar a suferit ulterior mai multe modificări.

Am încercat sa luăm o perioadă mai largă de abordare pentru dezvoltarea durabilă a oraşului. Strategia are în continuare titulatura de 2016 pentru că ea ca şi strategie a apărut în 2016 şi ar fi trebuit votată în 2016, dar la sugestia celor de la Agenţia de Mediu a trebuit să modificăm anumite aspecte, să se facă nişte cercetări suplimentare, şi atunci ea ca şi titulatură nu avea rost să se schimbe, pentru că e aceeaşi, din 2016-2025. Şi aşa cum am spus, această strategie poate fi modificată de-a lungul vremii ori de câte ori apar elemente noi care pot duce spre o cu totul altă viziune„, a declarat Pucheanu.

Edilul a precizat că în cadrul strategiei, care conţine aproximativ 200 de obiective, au fost actualizate mai multe aspecte. „Data trecută era trecută inclusiv termia în ea ca şi strategie, de data aceasta evident că a fost actualizată pe noile reguli. Toată această strategie cuprinde măsuri care să ducă la dezvoltarea acestui oraş, de la spaţii verzi, la direcţia în care trebuie să ne ducem. E imperios necesară să o avem pentru că e una dintre regulile minime pe care trebuie să le îndeplinim pentru a putea accesa fonduri europene. Să ştiţi că o mare parte din proiecte sunt începute, o mare parte din ele sunt în licitaţie şi sper că toate cele trecute să poată fi realizabile. Acum să fim sinceri, de obicei îţi propui mai mult, să realizezi un minim necesar. Eu aş fi fericit dacă din 200 şi am trece de 150 de investiţii până în 2025 la Galaţi”, a mai spus Pucheanu. AGERPRES