Consiliul Local al oraşului Chitila anunţă pe SICAP licitaţie pentru achiziţia a 23 de autobuze electrice, dintre care 10 de capacitate mică şi 13 de capacitate medie, precum şi a 28 de staţii de încărcare.
Dintre cele 28 de staţii de încărcare pentru autobuze, 23 urmează să fie de încărcare lentă, două de încărcare rapidă pentru autobuzele de capacitate mică şi trei de încărcare rapidă pentru autobuzele de capacitate medie.
Valoarea totală a contractului este estimată la 48.212.254 lei.
Conform anunţului, este vorba despre autobuze electrice noi, cu acţionare complet electrică şi înmagazinarea energiei electrice în baterii, destinate transportului public de călători pe raza Asocierii Chitila – Mogoşoaia.
Autobuzele electrice şi staţiile de încărcare aferente vor fi achiziţionate în cadrul unor proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014 -2020.
„Autobuzele electrice vor fi de tip solo (nearticulate), cu planşeu jos (podea coborâtă), fără a avea trepte pe suprafaţa destinată pasagerilor în picioare, facilităţi pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă, fără etaj”, potrivit anunţului. În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 50%, iar consumul de energie electrică pentru tracţiune conform testului eSORT 2 – 50%.
Durata contractului este de 12 luni.
Media cifrei de afaceri anuale a ofertantului pe ultimii trei ani (2019, 2020, 2021) trebuie să fie în valoare de cel puţin 96.000.000 lei. Media cifrei de afaceri în domeniul obiectului contractului de achiziţie publică trebuie să fie în valoare de cel puţin 48.000.000 lei.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 29 decembrie. AGERPRES