Reprezentanţii unei firme braşovene, care deţine un teren în oraşul Baraolt, acuză Consiliul Local că blochează o investiţie de circa jumătate de milion de euro, care ar genera locuri de muncă pentru localnici.

Adrian Costea, reprezentantul societăţii Arena Design din Braşov, a declarat miercuri că CL Baraolt a refuzat de trei ori până acum să aprobe Planul urbanistic zonal în vederea construirii unui supermarket pe terenul aflat în proprietatea firmei, deşi aceasta a obţinut în prealabil avizele necesare din partea Agenţiei de Mediu şi a Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Covasna.

„Deţinem o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi şi am solicitat, practic, acordul pentru extinderea construcţiei pe 60% din suprafaţă. Vrem să facem aici un magazin aflat într-o reţea naţională, se vor investi peste 500.000 de euro, se vor crea locuri de muncă pentru localnici pe termen lung, impozitul pe clădire va intra în bugetul local, produsele vor fi de calitate şi la preţuri rezonabile, deci nu înţelegem de ce Consiliul Local obstrucţionează acest proiect. L-au respins în mod nelegal, neîntemeiat şi nejustificat de trei ori până acum şi intenţionăm să atacăm în instanţă CL”, a afirmat Adrian Costea.

Primarul oraşului Baraolt, Nagy Istvan (Partidul Civic Maghiar), care a confirmat că proiectul a fost respins până acum de trei ori, a declarat că personal îl susţine, considerându-l benefic pentru comunitatea locală. „Avem nevoie de un magazin universal, de un supermarket în care să găsim alimente şi bunuri de consum la preţuri mai mici. Acum, în zonă, sunt doar câţiva mici comercianţi care merg la Braşov sau la Bucureşti, aduc marfă şi o vând la suprapreţ”, a precizat primarul, estimând că în Baraolt produsele sunt mai scumpe cu aproape 20% decât în alte oraşe din judeţ.

El a adăugat că, din păcate, proiectul este obstrucţionat de consilierii UDMR pe care nu-i poate convinge de beneficiile investiţiei, adăugând că nu este pentru prima dată când potenţialii investitori „sunt ţinuţi la distanţă”, deşi se trăieşte „în sărăcie”. Potrivit acestuia, un grup de iniţiativă format din câţiva localnici a demarat o campanie de strângere de semnături pentru a sprijini deschiderea supermarketului. AGERPRES