Consiliul Local Arad a alocat o primă tranşă de două milioane lei pentru refacerea Stadionului UTA

Consiliul Local al Municipiului Arad a alocat marţi, în şedinţă extraordinară, prin rectificare bugetară o primă tranşă în valoare de două milioane de lei pentru demararea investiţiilor prin care Stadionul UTA din municipiul reşedinţă de judeţ va fi transformat într-o arenă ultramodernă.

“În aceste condiţii, vor putea fi demarate procedurile în vederea întocmirii documentaţiei de licitaţie pentru desemnarea firmei constructoare. Odată finalizate procedurile de licitaţie, următorul pas va fi acela al prezentării modului de lucru la această importantă investiţie ce va fi finanţată de municipalitatea arădeană pe parcursul a trei ani”, a declarat primarul Gheorghe Falcă. Potrivit edilului-şef, valoarea lucrărilor ce vor fi realizate aici este estimată la aproximativ 10 milioane de euro.

Noul stadion al municipiului Arad va fi realizat la standarde UEFA, tribunele ce vor fi acoperite integral urmând să aibă o capacitate de 17.500 de locuri. Totodată, stadionul va acea 15 puncte de acces, iar sub peluza sud va exista un mini-hotel destinat cazării pe termen scurt a echipei oaspete şi a personalului auxiliar.

Proiectul prevede de asemenea amenajarea în zona stadionului a unei parcări cu 250 de locuri, deoarece accesul publicului se va face preponderent cu mijloacele de transport public. AGERPRES