Consiliul Judeţului Galaţi a găzduit întâlnirea zonală a Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică

galati_atop_mare.jpgVineri, 7 octombrie, la sediul Consiliului Judeţului Galaţi a avut loc întâlnirea zonală a Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică din România.

Tema dezbaterii a fost „Dezvoltarea instituţiei ATOP”, iar în cadrul ei au participat reprezentanţii ATOP din regiunea de sud-est a României – Galaţi, Brăila, Buzău, Constanţa, Tulcea şi Vrancea, precum şi şefii IPJ din aceste judeţe.

„Autorităţile Teritoriale de Ordine Publică şi-au dovedit eficienţa de-a lungul timpului, de la înfiinţarea lor şi până în prezent, prin susţinerea acţiunilor poliţiei derulate atât în mediul urban cât şi în mediul rural. Am susţinut, din poziţia de consilier judeţean – preşedinte al Comisiei de Buget-Finanţe, mai apoi ca vicepreşedinte al CJ Galaţi şi actualmente ca preşedinte în funcţie al Consiliului Judeţului Galaţi activităţile întreprinse de ATOP şi continuarea programului „IMPACT – Împreună pentru apărarea comunităţii” şi vă pot spune că de la momentul demarării sale, pentru programul IMPACT, s-au alocat peste un milion de lei noi, banii fiind folosiţi, printre altele şi pentru achiziţionarea maşinilor donate mai apoi poliţiei, cumpărării sistemelor GPS şi plata abonamentelor lor”, a precizat preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac.

Consiliul Judeţului Galaţi a investit bani, la propunerea ATOP, pentru achiziţionarea de sisteme de supraveghere video care au fost montate la Şcoala Specială „Emil Gârleanu” şi Centrul de Plasament nr. 9, dar şi pentru achiziţionarea de faxuri pentru posturile de poliţie din judeţ şi a asigurat plata combustibilului, a reparaţiilor şi asigurărilor pentru maşinile aflate acum în dotarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, precum şi pentru alte dotări specifice asigurării siguranţei cetăţenilor.