bani1.jpgConducerea Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui a anunţat luni că în urma rectificării bugetare din luna august a rezultat că pentru ultimele două luni ale anului în curs nu sunt fonduri pentru plata salariilor la cei aproximativ 5.000 de angajaţi.

Instituţia are nevoie de aproximativ opt milioane de lei pentru a putea plăti salariile în noiembrie şi decembrie 2011.

”Nu cred că va fi o rezolvare a acestei probleme. Am văzut că ministrul a spus că indiferent de cât personal avem noi să ne încadrăm în plafon. La CJ suntem sub normativul de angajaţi aprobat de minister. Avem deja mai puţin cu 40 de persoane faţă de schema de personal aprobată. Nu am să dau oamenii afară, dar vor sta ei acasă pentru că nu vor fi plătiţi. Nu sunt bani şi nu cred că cei 5.000 de salariaţi vor vrea să muncească pe degeaba”, a declarat, luni, Vasile Mihalachi, preşedintele CJ Vaslui.

Printre cei aproximativ 5.000 de angajaţi ai CJ Vaslui se numără şi peste 1.400 de asistenţi maternali la care instituţia are deja restanţe la plata salariilor pentru o lună şi de şase luni la plata alocaţiei de hrană sau de îmbrăcăminte pentru copiii luaţi în plasament. La rectificarea bugetară din luna august, judeţul Vaslui a primit 6,2 milioane de lei din care 6,1 milioane lei au fost alocaţi pentru Programul ”Lapte şi corn” în şcoli. AGERPRES