Consiliul Judeţean doreşte ca până la finele acestui an să înceapă procedura de licitaţie pentru realizarea mini-portului din Murighiol, obiectivul urmând să fie cea de-a doua investiţie de gen din judeţul Tulcea după ce anul trecut a fost dat în folosinţă mini-portul din Sfântu Gheorghe.
Consilierii judeţeni au aprobat vineri, în timpul şedinţei în plen, o hotărâre pentru preluarea unei suprafeţe de teren aflată în administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, suprafaţă pe care urmează să se realizeze mini-portul din Murighiol.
„Îmi doresc ca anul acesta să aibă loc licitaţia pentru realizarea mini-portului din Murighiol, astfel încât să nu pierdem poziţia prinsă şi bugetată în acest an de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Este o sumă mică pusă la dispoziţie pentru procedura de achiziţie a lucrărilor”, a declarat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
El a mai spus că doreşte atragerea unor finanţări şi pentru modernizarea portului din Sulina şi amenajarea portului din satul Enisala, exprimându-şi în acelaşi timp dorinţa de a sprijini autorităţile locale pentru a prelua în administrare porturile.
„Zilele trecute am discutat despre o modalitate de parteneriat cu Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) pentru accesarea fondurilor europene şi modernizarea porturilor din judeţul Tulcea. Dorinţa mea este ca obiectivele din judeţul Tulcea ale APDM să fie preluate de autorităţile locale”, a menţionat preşedintele CJ, Horia Teodorescu.
Conform hotărârii aprobată vineri, mini-portul se va realiza pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi din extravilanul comunei Murighiol, în jurul unui bazin existent pe malul drept al braţului Sfântu Gheorghe.
Amenajarea mini-portului din Murighiol face parte din subprogramul naţional de turism „Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre” aprobat în urmă cu câţiva ani, prin care Ministerul Turismului a finanţat şi lucrările de amenajare a plajei de la Marea Neagră din Sulina şi a mini-portului din localitatea Sfântu Gheorghe, ambele investiţii fiind încheiate. AGERPRES