Consiliul Judeţean Suceava vrea să achiziţioneze utilaje de deszăpezire prin parteneriat public – privat

deszapezire.jpgConsiliul Judeţean Suceava ar putea achiziţiona anul viitor una sau două freze de deszăpezire, pentru Direcţia de Drumuri şi Poduri, aflată în subordinea instituţiei, a declarat, vineri, preşedintele CJ Suceava, Ioan Cătălin Nechifor.

El a spus că, având în vedere că judeţul se află într-o zonă cu potenţial ridicat la înzăpezire pe timp de iarnă, trebuie luate măsuri pentru dotarea instituţiilor ce au în responsabilitate gestionarea unor astfel de situaţii, pentru a nu mai depinde de instituţiile centrale şi a degreva Guvernul în astfel de cazuri.
”Ca buni gospodari ar trebui să fim bine dotaţi din acest punct de vedere”, a spus Nechifor. Preşedintele CJ Suceava a precizat că se caută soluţii pentru a găsi cea mai bună modalitate legală pentru a se putea face o astfel de achiziţie de utilaje de deszăpezire, avându-se în vedere chiar un parteneriat public – privat. Este puţin probabil ca bugetul CJ Suceava să suporte o astfel de achiziţie, în condiţiile în care o astfel de freză ajunge să coste până la 400.000 de euro. AGERPRES