Consiliul Judeţean Neamţ va finanţa 60 de proiecte din domeniile social, cultură şi sport, potrivit prevederilor legii 350 din 2005, a declarat preşedintele CJ Neamţ, Emilia Arcan. Comisia de evaluare şi selecţie a proiectelor a avut de analizat circa 100 de cereri depuse de asociaţii şi fundaţii din judeţ.

Din suma totală de 1,6 milioane lei pentru finanţarea aceste proiecte, câte 300.000 de lei au fost repartizate pe domeniile cultural şi social, iar un milion de lei pentru proiecte din domeniul sportului.

Pe capitolul cultură au fost depuse 50 de proiecte, dar au primit finanţare doar 17 dintre ele, iar suma totală ce va fi acordată este de aproape 298.000 lei. În domeniul social au fost declarate eligibile 15 din cele 19 proiecte, cu o valoare totală de peste 288.000 lei. Alte 31 de solicitări au fost depuse pentru implementarea de proiecte din domeniul sportului, din care 28 eligibile. Suma care se va aloca acestor proiecte este de 999.901 lei. AGERPRES