Consiliul Judeţean Maramureş a înfiinţat Serviciul Public Judeţean Salvamont, ce are drept principal obiectiv coordonarea activităţii de prevenire a accidentelor montane şi de salvare în munţi a persoanelor accidentate şi a bolnavilor, au informat vineri reprezentanţii instituţiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ, în nota de fundamentare depusă la proiectul de hotărâre s-a arătat faptul că, în Maramureş, nu există formaţii de salvatori montani acreditate conform metodologiei de acreditare şi certificare a capacităţii operative de intervenţie tocmai datorită lipsei Serviciului Public Judeţean Salvamont.

Principalele atribuţii ale Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş sunt de a propune omologarea sau desfiinţarea unor trasee montane, coordonarea şi supravegherea activităţii de amenajare, întreţinere şi reabilitare a traseelor montane din judeţ, asigurarea preluării apelurilor de urgenţă privind accidentele montane şi transmiterea acestora la şefii de formaţie Salvamont sau la înlocuitorii acestora.

Totodată, alte atribuţii sunt de asigurare a permanenţei la punctele şi bazele Salvamont, organizarea activităţii de pregătire profesională a salvatorilor montani din judeţ precum şi orice alte atribuţii legate de activitatea de salvare montană prevăzute de legislaţia în vigoare sau stabilite prin hotărâre a Consiliului Judeţean.

„Printr-o adresă remisă în luna august 2018 de către Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România s-a confirmat utilitatea înfiinţării unui serviciu în subordinea Consiliului Judeţean, care să cuprindă activitatea de salvare montană, având în vedere faptul că, judeţul Maramureş dispune de un potenţial turistic montan şi că se fac eforturi mari pentru punerea în valoare a acestuia. Noul Serviciu Public Judeţean Salvamont va avea un post de şef serviciu şi şapte posturi de salvatori montani atestaţi”, se menţionează în comunicat.

În ţară există în prezent aproximativ 800 de salvatori montani la cele 140 de baze de salvare montană, din care doar 300 sunt angajaţi, 500 fiind voluntari. Judeţul Maramureş a mai beneficiat de Serviciul Salvamont, până în anul 1996, ulterior acesta funcţionând cu un singur angajat, în cadrul departamentului de turism al CJ. AGERPRES