Consilierii judeţeni ieşeni au aprobat luni, într-o şedinţă extraordinară, alocarea a 25.000 de lei pentru ajutorarea familiilor din judeţul Galaţi care au fost afectate de inundaţii. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a declarat că această sumă va fi utilizată pentru achiziţionarea de materiale de construcţie.
„Consiliul Judeţean Iaşi va acorda un ajutor Consiliului Judeţean Galaţi pentru oamenii care au suferit în urma inundaţiilor din această lună. Dacă nu putem face nimic pentru cei care au decedat, putem să îi ajutăm pe cei care şi-au pierdut casele. Au fost alocaţi 25.000 de lei pentru achiziţionarea de materiale de construcţie”, a spus Cristian Adomniţei.
Un alt punct de pe ordinea de zi a fost aprobarea achiziţiei de către aeroport a mai multor bunuri pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii. „La şedinţa ordinară din luna septembrie vom aproba pentru aeroport o sumă pentru a-şi putea face reclamă în celelalte judeţe din Moldova şi pentru a putea, astfel, să aducem pasageri noi pe aeroportul din Iaşi. Sunt foarte interesat ca numărul pasagerilor să crească pentru că este principalul indicator pe care orice companie aeriană îl are în vedere atunci când decide dacă vine sau nu pe un aeroport”, a afirmat Cristian Adomniţei. AGERPRES