Consiliul Judeţean Hunedoara şi şapte primării riscă să achite corecţii financiare la un proiect de e-guvernare

Consiliul Judeţean Hunedoara şi şapte primării din judeţ riscă să achite corecţii financiare la un proiect finanţat din fonduri europene în valoare totală de peste 12 milioane lei, care presupunea introducerea conceptului de e-guvernare în administraţia publică locală, a anunţat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Curtea de Conturi efectuează un control la CJ Hunedoara pe tema modului în care au fost respectate angajamentele luate de autorităţi în anii 2013-2014, atunci când au aplicat şi accesat sumele de bani pentru implementarea proiectului.

Preşedintele CJ Hunedoara a menţionat că proiectul nu a fost pus în aplicare în şapte primării din judeţ deoarece autorităţile locale nu au reuşit să-şi instruiască angajaţii să lucreze în baza sistemului informatic propus de acest program. “Practic, s-a instalat tot ceea ce era necesar, calculatoarele, dar primarii nu au pregătit personalul necesar. Sperăm să putem elimina acest inconvenient. Am discutat cu primarii şi sper că au înţeles”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, într-o conferinţă de presă.

Laurenţiu Nistor a arătat că dacă CJ Hunedoara se va afla în situaţia de a plăti corecţii financiare pentru că acest proiect nu este funcţional în tot judeţul, primăriile vor răspunde “în solidar” cu administraţia judeţeană în ceea ce priveşte sumele de bani care trebuie rambursate.

La rândul său, vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu, a apreciat că proiectul a fost “atacat total neprofesionist”, arătând că în cazul acestui proiect poate fi vorba atât de “incompetenţă”, cât şi de “neglijenţă”. “A fost un program atacat total neprofesionist. Avem deja o corecţie de 25%. Avem şi un control al Curţii de Conturi. (…) Decât să încerci să atragi fonduri europene numai de dragul de a le absorbi şi pe urmă să-ţi dai seama că nu poţi să le implementezi şi să ai corecţii financiare de până la 100%, mai bine nu atragi acel proiect”, a spus Vasilescu.

Proiectul de e-guvernare trebuia implementat în 30 de localităţi ale judeţului Hunedoara cu scopul de a creşte calitatea actului administrativ cu ajutorul unui sistem informatic integrat. Valoarea totală a proiectului se ridică la 12,94 milioane lei, din care cofinanţarea locală reprezenta 2% din costuri.
Proiectul s-a derulat în două etape, în prima din ele fiind incluse 14 primării, iar în cea de-a doua 16 administraţii publice locale. AGERPRES