Consiliul Judeţean Hunedoara nu renunţă la proiectul construirii unui aeroport în apropiere de municipiul Deva, în localitatea Săuleşti, acolo unde acum funcţionează un aerodrom al Aeroclubului României, a declarat vineri, în cadrul şedinţei CJ Hunedoara, preşedintele instituţiei, Ioan Mircea Moloţ.
El a arătat că principala problemă care trebuie rezolvată, în acest caz, este statutul terenurilor ce ar putea fi ocupate de pistă şi de clădirile aeroportului. În prezent, Consiliul Judeţean Hunedoara este proprietar pe numai 30 de hectare din cele cel puţin 100 de hectare care ar fi necesare pentru punerea în practică a proiectului.
„Din păcate, sunt mai multe oprelişti majore. Dacă oamenii îşi vor primi terenurile acolo vor trebui despăgubiţi. Problema trebuie însă rezolvată pentru ca să ştim, şi noi, cu cine vorbim”, a afirmat preşedintele CJ Hunedoara, menţionând că localitatea Săuleşti este singura din judeţul Hunedoara care se pretează la construirea unui aeroport.
Pe de altă parte, el a menţionat că autorităţile respectă dreptul la proprietate şi consideră că proprietarii de drept ai terenului trebuie să fie despăgubiţi.
Preşedintele CJ Hunedoara nu a exclus posibilitatea construirii aeroportului în baza unui parteneriat public-privat, din care să facă parte şi Ministerul Transporturilor, ca proprietar al aerodromului de la Săuleşti şi al unei suprafeţe de teren.
Ideea construirii unui aeroport internaţional lângă Deva a fost avansată în urmă cu trei ani, studiul de fezabilitate realizat atunci estimând că realizarea proiectului va costa 90 de milioane de euro. Studiul, realizat de o firmă italiană, prevedea ca aeroportul să aibă o pistă în lungime de 2.000 de metri, ce ar fi permis aterizarea şi decolarea unor avioane de tipul Airbus. Terminalul de pasageri, pista şi construcţiile anexe au fost prevăzute să ocupe o suprafaţă de 100 de hectare.
Una dintre variantele discutate în anul 2009 se referea la dezvoltarea proiectului în baza unui parteneriat public-privat, din care ar fi făcut parte şi un investitor strategic care să susţină investiţia din fonduri private. AGERPRES