molot_mircea.jpgConsiliul Judeţean Hunedoara este decis să facă demersurile necesare în vederea construirii a unui nod rutier de acces pe autostrada Deva – Sibiu, care să preia direct traficul din Deva şi de pe drumul care face legătura cu municipiul Hunedoara.

Consilierii judeţeni au aprobat vineri o hotărâre ce stabileşte că va fi elaborat un studiu de fezabilitate referitor la conectarea municipiilor Deva şi Hunedoara cu tronsonul de autostradă Deva-Sibiu, ca un prim pas al viitorului proiect de investiţii. „Mi se pare normal acest proiect, dacă Guvernul nu a făcut acest lucru şi a omis ca 200.000 de locuitori ai judeţului să nu aibă acces la autostradă. Aceştia sunt nevoiţi să meargă până la Simeria Veche sau spre Timişoara. Am crezut că trebuie ca noi, CJ Hunedoara, să începem demersurile pentru un studiu de fezabilitate şi să încercăm să realizăm această legătură prin forţe proprii”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.

În hotărârea adoptată de consilierii judeţeni se arată faptul că dezvoltarea durabilă a zonei Deva-Hunedoara-Simeria este prejudiciată de lipsa unui nod rutier de acces direct la autostrada A1 şi că acest lucru poate determina „un dezechilibru major” pentru economia, turismul şi transportul rutier din acest teritoriu inter-orăşenesc. „Agenţii economici au venit şi ne-au implorat să intervenim la Guvern. Am făcut numeroase intervenţii la Ministerul Transporturilor – nu vorbesc de aceştia sau de ceilalţi (ca partide la putere, n.r.), la toată lumea – dar nu s-a ţinut cont de ele. (…) În momentul în care nu avem această intrare sau ieşire directă la Deva vom fi doar o parte a ţării, chiar dacă judeţul Hunedoara este traversat de autostradă. Turiştii, de exemplu, vor trece pe lângă noi şi nu se mai întorc. Ori interesul nostru este să aducem cât mai multă lume în judeţ”, a explicat preşedintele CJ Hunedoara.

În prezent, accesul pe autostrada A1 Deva-Sibiu se face prin nodurile rutiere din localităţile Şoimuş – lângă Deva, Aurel Vlaicu – lângă Orăştie şi Simeria Veche – unde există o legătură şi cu DN Simeria-Petroşani. AGERPRES