Consiliul Judeţean Dolj mai are nevoie de 2,9 milioane de lei pentru a putea asigura salariile angajaţilor până la sfârşitul anului. Pentru că în acest moment nu dispune de aceşti bani, conducerea CJ Dolj a trimis mai multe adrese Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor Publice şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat, marţi, că, în perspectiva unei rectificări de buget, CJ Dolj a trimis recent o nouă adresă Ministerului Administraţiei şi Internelor.
‘Suma de care CJ Dolj mai are nevoie pentru a asigura salariile angajaţilor până la sfârşitul acestui an este de circa 29 de miliarde de lei vechi pentru care, încă de la formarea bugetului pe 2011, am tras semnalul de alarmă şi ne-am adresat tuturor instituţiilor interesate în rezolvarea acestei probleme. Aceasta cu atât mai mult cu cât CJ Dolj are un număr de personal inferior numărului maxim aprobat cu circa 55 de persoane. Considerăm că s-a făcut o mare nedreptate judeţului Dolj care, într-o ierarhie pe cap de locuitor, se plasează pe un nefericit loc 40 din 41. Ştiind că va avea loc o rectificare de buget ne-am adresat din nou Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului de Finanţe şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj. În urma acestor solicitări, ne-a răspuns MAI care ne-a informat că a trimis mai departe adresa noastră către Ministerul de Finanţe, cel care este abilitat să rezolve această problemă’, a declarat, marţi, preşedintele CJ Dolj.
Sindicatul Administraţiei Publice ‘Forţa Legii’ a adresat, luni, o scrisoare preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, căruia i s-a cerut să adreseze oficial o solicitare şefului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, Eugen Călinoiu, pentru a efectua în cel mai scurt timp redistribuirea la nivelul judeţului Dolj a sumelor necesare cheltuielilor de personal, în vederea satisfacerii până la finele anului 2011 a necesarului pentru Consiliul Judeţean şi toate celelalte instituţii publice finanţate din bugetul judeţului, inclusiv învăţământ, sănătate sau asistenţă socială.
Preşedintele Sindicatului ‘Forţa Legii’, Ringo Dămureanu, susţine că ordinului comun MAI-MFP nr. 7/57/2011, privind aprobarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale pe anul 2011, prevede pentru Consiliul Judeţean Dolj plafoanele maxime ale cheltuielilor de personal aferente bugetului general centralizat la nivelul valorii de 460 de milioanhe de lei pentru judeţul Dolj şi doar 47,924 milioane de lei în cazul Consiliului Judeţean Dolj pentru anul 2011, ceea ce îl situează pe locul 40 din 41 din punct de vedere al sumei aprobate raportat la numărul de locuitori, valoare care nu va putea acoperi cheltuielile de personal aferente trimestrului IV din 2011, în special pentru lunile noiembrie şi decembrie.
„În absenţa aprobării unor plafoane maxime suficiente pentru a plăti integral salariile, Consiliul Judeţean Dolj, chiar dacă ar avea suficiente resurse financiare, nu poate vota un buget de personal suficient pentru plata salariilor, dacă acesta ar depăşi plafonul maxim aprobat”, susţine preşedintele Sindicatului Administraţiei Publice ‘Forţa Legii’, Ringo Dămureanu. AGERPRES