Consiliul Judeţean Covasna care are 418 angajaţi în aparatul propriu şi instituţiile subordonate trebuie să reducă 108 posturi pentru a se încadra în normativele stabilite de Guvern prin ordonanţa de urgenţă privind reducerea cheltuielilor de personal.

Reorganizarea se va face prin „tăierea” posturilor vacante, prin urmare doar 34 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă. Potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Consiliul Judeţean Covasna, din aparatul de specialitate al instituţiei vor trebui să plece 11 oameni, de la Biblioteca Judeţeană cinci, de la Muzeul Naţional Secuiesc trei, iar de la Centrul de Studii Europene Arcuş o persoană.

Cei mai mulţi oameni vor fi concediaţi de la Şcoala Populară de Artă şi Meserii, unde trebuie reduse 15,5 posturi din cele 48 existente şi, cum doar unul este vacant, vor trebui să plece 14 angajaţi. Ansamblul de dansuri populare maghiare „Haromszek” care are 70 de angajaţi ar fi trebuit să concedieze 24 de persoane, însă are 12 posturi vacante care vor fi reduse, iar ceilalţi 12 angajaţi vor fi transferaţi la Teatrul „Tamasi Aron”, aflat în subordinea Consiliului local Sfântu Gheorghe. La finalul procesului de reorganizare, Consiliul Judeţean Covasna va trebui să rămână cu 310 angajaţi în subordine. Potrivit prevederilor ordonanţei de urgenţă, nu sunt afectate de măsurile de reorganizare şi de reducere de personal Şcoala Specială Sfântu Gheorghe, Şcoala Specială Olteni, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, Căminul pentru Persoane Vârstnice Hăghig şi Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţa Persoanelor. Încadrarea personalului potrivit noilor organigrame şi state de funcţii se va realiza în termen de maximum 45 de zile.

Consilierii Partidului Civic Maghiar au refuzat miercuri să voteze hotărârile privind reducerea de personal pe considerentul că ordonanţa 63 a fost atacată la Curtea Constituţională şi că trebuie aşteptat verdictul acesteia. „Ce autonomie locală e asta când de la Bucureşti ni se spune câţi oameni trebuie să păstrăm şi câţi să dăm afară (…) Noi credem că ar fi trebuit să amânăm până la soluţionarea plângerii la Curtea Constituţională”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Partidului Civic Maghiar Covasna, Kulcsar Terza Jozsef. AGERPRES