Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţă construirea unui Centru Integrat de Transplant, proiect unic în România şi Sud-Estul Europei, studiul de fezabilitate primit de la proiectant urmând să fe analizat şi supus aprobării plenului reunit al forului administrativ judeţean, se precizează într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a declarat că urmează să se intre în linie dreaptă cu demararea licitaţiei de execuţie, care se doreşte a fi realizată în martie 2022.

„E îmbucurător faptul că procedurile tehnice şi urbanistice aferente acestui extrem de important proiect de infrastructură medicală respectă graficul agreat. Mai mult decât atât, SF-ul a fost transmis Consiliului Judeţean chiar înainte de termenul contractual prevăzut. Un alt pas înainte în derularea acestui proiect de interes strategic pentru Cluj şi pentru întreaga ţară a fost făcut ieri, odată cu aprobarea de către Consiliul Local a P.U.Z.-ului. Practic, prin finalizarea Proiectului Tehnic şi emiterea autorizaţiei de construire, intrăm în linie dreaptă cu demararea licitaţiei de execuţie, pe care ne-o dorim a fi realizată în cursul lunii martie 2022”, a declarat Alin Tişe, citat în comunicatul de presă.

Proiectul Consiliului Judeţean Cluj vizează edificarea primului centru de transplant din ţară care integrează facilităţile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic şi renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spaţiile şi funcţiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.

Sursa citată mai subliniază faptul că „proiectarea primului Centru Integrat de Transplant din România şi din sud-estul Europei a fost atribuită în data de 18 noiembrie 2020 Asocierii dintre firmele de arhitectură „Pinearq S.L.P.” din Spania şi biroul de proiectare „Dico şi Ţigănaş” S.R.L., în urma concursului internaţional de soluţii iniţiat de Consiliul Judeţean în acest scop. Conform contractului încheiat, proiectantul trebuie să finalizeze elaborarea întregii documentaţii tehnice până la sfârşitul anului”. AGERPRES