Consiliul Judeţean Caraş-Severin s-a afiliat Bursei Române de Mărfuri

frunzaverde_sorin_.jpgConsilierii judeţeni din Caraş-Severin au aprobat, miercuri, afilierea acestui for, în calitate de membru, la Bursa Română de Mărfuri, în vederea tranzacţionării, respectiv, a achiziţionării de bunuri fungibile, pe piaţa de disponibil.

“A fost aprobată afilierea Consiliului judeţean la Bursa Română de Mărfuri, care nu presupune nicio cotizaţie din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, nu presupune că noi creăm un monopol bursei de la care să cumpărăm anumite produse, bunuri fungibile, cum sunt denumite ele în legislaţie. În principal, însă, din experienţa altor unităţi teritorial-administrative, sunt anumite bunuri fungibile şi mă refer aici la combustibil, la o serie de alte materiale uzuale pe care le folosim şi care se pot achiziţiona prin intermediul bursei cu 40% mai ieftin decât de pe piaţa clasică. Aceasta nu înseamnă că vom cumpăra numai de la Bursa de Mărfuri, dacă vom găsi alte produse mai ieftine, în altă parte. Altfel spus, în acest fel ni se creează posibilitatea de a cumpăra multe lucruri mai ieftin”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.

Bursa Română de Mărfuri şi-a deschis, în acest an, un terminal la Reşiţa, iar principalele avantaje se referă la preţul avantajos, la negocierea directă, termenul redus de desfăşurare a procedurilor, la executarea în bune condiţii a contractelor, precum şi la eliminarea birocraţiei aferente procedurilor clasice de achiziţii publice, prin standardizarea mărfurilor şi reducerea numărului de documente solicitate şi depuse.

Din beneficiile rezultate până în prezent din activitatea Bursei Române de Mărfuri, desfăşurată cu diferite autorităţi publice, au existat reduceri, de exemplu, la achiziţionarea de energie electrică, de până la 43%. AGERPRES