caras_severin_cj.jpganunţat demisia din această funcţie, în şedinţa ordinară a forului decizional, care nu a reuşit să aleagă un înlocuitor pentru acesta. Anunţul lui Ilie Iova a venit după ce preşedintelui CJ, Sorin Frunzăverde, i-a încetat mandatul de drept, la începutul săptămânii, prin Ordin al prefectului, deoarece a absentat mai mult de şase luni de la serviciu, absenţă motivată de unele grave probleme medicale. Decizia prefectului a fost contestată de către Frunzăverde, dar până la soluţionarea contestaţieia, preşedintele nu-şi poate exercita atribuţiile. Celălalt vicepreşedinte ales al CJ Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, şi-a pierdut şi el mandatul, în urma unei condamnări primite la sfârşitul anului trecut.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a fost iniţiat un proiect de hotărâre de alegere a unui nou vicepreşedinte, care ar fi trebuit să îndeplinească rolul de ordonator de credite, însă grupurile PSD şi PNL au decis să nu facă propuneri pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ vacantată şi nici să participe la vot.

„Decizia luată de mine vine în urma faptului că mi-am anunţat intenţia de a candida la Primăria municipiului Caransebeş. Chiar dacă nu a fost ales un vicepreşedinte la această şedinţă, am convingerea că situaţia se va rezolva într-un fel sau altul. În funcţie mai sunt 28 de consilieri responsabili. Până la urmă, cei doi vicepreşedinţi sunt cei care pun în aplicare anumite hotărâri ale consilierilor judeţeni. O problemă este cu dreptul de semnătură. Până acum, eu am fost desemnat de către preşedintele CJ de a avea drept de semnătură. În baza legii, însă, eu nu am dreptul să deleg pe nimeni”, a declarat vicepreşedintele Ilie Iova.

Soluţia pentru deblocarea situaţiei ar putea veni doar de la Ministerul Administraţiei, a explicat secretarul judeţului, Darian Ciobanu. „Drept de semnătură nu mai are nimeni. Mai mult decât atât, la această oră nu mai are nici cine să convoace şedinţele. Mai este o prevedere, în Legea 215, pentru cazuri absolut fortuite, dar care nu îmbracă în tot speţa noastră, şi anume, funcţia de preşedinte este vacantă, Consiliul Judeţean dizolvat. Ministerul Administraţiei poate împuternici secretarul judeţului, inclusiv prin semnătură, să îndeplinească şi calitatea de ordonator principal de credite. Vom înainta o adresă către minister şi vom vedea dacă este fezabilă această variantă pur administrativă, să putem măcar plăti salariile oamenilor. Acum, niciunul dintre demnitari nu mai poate convoca şedinţe. Va trebui să mă îngrijesc să adun o treime din consilieri, adică 11 consilieri, care să convoace o şedinţă în care să se aleagă un vicepreşedinte. Este un caz atipic. Suntem pionieri şi la acest capitol pe ţară. Nu suntem pe locul întâi pe ţară doar la proceduri administrative, ci şi pe această chestiune atipică”, a afirmat Darian Ciobanu. AGERPRES