brasov_cj.jpgConsiliul Judeţean Braşov va plătit suma de 2,5 milioane de lei unor societăţi comerciale, după ce a pierdut în instanţă procesele cu acestea, în scopul achitării acestor datorii aprobându-se, miercuri, o rectificare bugetară.

„Plata sumei de 2,5 milioane de lei celor două societăţi este principalul motiv al rectificării bugetare discutată în şedinţa extraordinară de miercuri. Este vorba despre un proces pierdut de Consiliul Judeţean cu societatea Prodlacta pentru nişte restanţe neachitate de noi şi, conform legii, am fost executaţi silit pentru suma de 2,1 milioane de lei. Alte 400.000 de lei se vor duce către societatea Gotic, pentru o factură restantă la întreţinerea de drumuri şi deszăpeziri executate în judeţ, câştigată de asemenea în instanţă de către această societate. Plata celor două sume vor fi suportate din execedentul bugetar pe anul trecut”, a declarat, după şedinţa extraordinară, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Pascu.

La rândul lui, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a caracterizat situaţia în care se află instituţia din punct de vedere financiar, ca fiind una „foarte rea”, având în vedere că şi creditul de 6,5 milioane de euro pe care instituţia vroia să-l acceseze pentru continuarea lucrărilor la aeroport şi la modernizarea Spitalului Judeţean este pus sub semnul întrebării. „Bugetul nostru s-a diminuat şi cu suma de 1,5 milioane de euro, care urmau să vină de la ADR 7 Centru, o realocare financiară din POR 2007-2013 pe care am fi folosit-o la repararea drumurilor judeţene. Din păcate, s-a decis la nivel guvernamental ca banii să meargă către şcoli. Referitor la creditul de 6,5 milioane de euro, eu sper că îl vom primi, deşi situaţia este incertă. Comisia de Împrumuturi a Ministerului Finanţelor, cea care dă avizul de împrumut, ne-a cerut, în urmă cu trei săptămâni, nişte documente pentru reanalizarea solicitării noastre. Noi avem dreptul să luăm acest credit pentru că gradul nostru de îndatorare ne permite acest lucru”, a explicat Aristotel Căncescu.

Căncescu a adăugat că alocările Ministerului de Finanţe „s-au făcut în proporţie de 90% pe criterii politice”, iar acest lucru se poate verifica. El a dat asigurări că lucrările la aeroportul internaţional Braşov-Ghimbav vor continua, anunţând că se depun ofertele pentru execuţia suprafeţelor de mişcare şi a balizajului, investiţie din bugetul judeţului. AGERPRES