Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a primit în 2011 doar un sfert din subvenţiile europene sperate

cj bistrita.jpgConsiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a încasat anul trecut doar un sfert din subvenţiile europene pe care a planificat să le primească pentru proiectele aflate în derulare, potrivit contului de execuţie bugetară pe anul 2011 supus aprobării miercuri în plenul acestui for.
Subvenţii primite de la Uniunea Europeană, planificate în sumă de 201.885.000 lei, au fost realizate doar în sumă de 35.763.802 lei, ceea ce reprezintă 24,47 %, din care 35,58 milioane lei sunt sumele primite de la Fondul European de Dezvoltare Regională în contul plăţilor efectuate în 2011 şi în anii anteriori.

Din acest motiv, veniturile planificate de Consiliul Judeţean a fi realizate în anul 2011 au fost mult mai mici.

“Veniturile totale ale bugetului judeţean pe anul 2011 au fost planificate în sumă de 347.125.000 lei şi s-au realizat în sumă de 195.934.355 lei, la care se adaugă suma de 53.935.000 lei reprezentând excedentul anului 2010 şi care este venit al secţiunii de dezvoltare, în total 249.869.355 lei, adică 71,98 %”, se precizează în proiectul de hotărâre.
Veniturile reduse au făcut ca şi cheltuielile să scadă, de la peste 400 milioane lei programate la puţin peste 247 milioane lei, cele mai afectate fiind cheltuielile de la secţiunea dezvoltare, care au fost înjumătăţite.

Excedentul execuţiei bugetare la data de 31 decembrie 2011 la bugetul propriu al judeţului a fost de aproximativ 2,48 milioane lei, sumă ce reprezintă diferenţa între veniturile totale încasate şi plăţile nete realizate în anul 2011.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud derulează două proiecte cu fonduri europene în valoare totală de peste 60 milioane euro, pentru modernizarea DJ 151 şi dezvoltarea unui sistem integrat de management al deşeurilor, care ar fi trebuit să fie finalizate la sfârşitul anului trecut, însă lucrările sunt în întârziere. AGERPRES