Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţa de vineri, după discuţii aprinse, una dintre cele mai mari finanţări din fonduri europene ale Bihorului şi anume proiectul de alimentare cu apă şi canalizare pentru Zona Metropolitană Oradea şi alte 21 de localităţi, în valoare de peste 93 de milioane de euro. Dacă toate procedurile vor decurge normal, în primăvara anului 2011 are urma să fie alocată prima tranşă de 30% din valoarea investiţiei.
Preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, i-a atenţionat pe consilierii din opoziţie că ar fi o greşeală „istorică” să respingă acest proiect prin care se vor asigura servicii de alimentare cu apă şi canalizare, conform practicilor UE, în majoritatea zonelor urbane, până în anul 2015.
Peste 200.000 de persoane au urma să beneficieze de acest proiect, ceea ce înseamnă aproape 40% din populaţia totală a judeţului Bihor. Consilierii au aprobat studiul de fezabilitate (actualizat) cu indicatorii tehnico-economici. În prima etapă de implementare, respectiv perioada 2009 – 2013, proiectul cuprinde investiţii pentru tratarea şi distribuţia apei potabile, precum şi colectarea şi epurarea apei uzate în municipiile Oradea şi Beiuş, localitatea Tinca, dar şi cele zece localităţi din zona metropolitană a Oradei. În scopul atragerii unor sume cât mai mari din fonduri europene, la iniţiativa primarului municipiului Oradea, a fost înfiinţată Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aparegio.
Tot în acest scop, Compania de Apă Oradea s-a extins în localităţile limitrofe oraşului şi a preluat serviciile şi reţelele din Beiuş şi Tinca. Proiectul intitulat „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor” va fi finanţat în cadrul programului POS Mediu, Axa 1. Din cele peste 93,4 milioane de euro, 82% provin din fonduri structurale, iar diferenţa se acoperă din bugetul Ministerului Mediului şi al membrilor Aparegio, adică de la consiliile locale şi Consiliul Judeţean. Începerea lucrărilor este preconizată a avea loc în primăvara anului 2011. AGERPRES