Tribunalul Bistrita-Nasaud a dispus conexarea dosarelor in care Consiliul Judetean este dat in judecata de Prefectura si Alianta D.A.
Atat Institutia Prefectului, cat si PNL si PD au atacat in contencios hotararile luate in sedintele CJ din 4 si 6 aprilie, in care reprezentantii Aliantei si-au dat demisia din consiliu si au fost inlocuiti cu supleanti ai PSD, partidul cu cele mai multe fotolii de consilier judetean, obtinute la alegerile din 2004. Justitia a admis, de asemenea, cererea formulata de CJ, de amanare a termenului de judecata pentru angajarea unui aparator, avand in vedere intentia presedintelui consiliului, Gheorghe Marinescu, de a contacta Societatea civila de avocati a senatorului PSD Antonie Iorgovan. Avocatii Aliantei D.A. si juristul prefecturii s-au opus acestei cereri, spunand ca angajarea unui avocat trebuia facuta de la primul termen de judecata, nu la al treilea, dar instanta a considerat ca este vorba de o situatie speciala, avand in vedere ca dosarele au fost conexate.
Urmatorul termen a fost stabilit pentru 29 iunie, data la care CJ ar putea fi aparat de unul dintre angajatii lui Antonie Iorgovan, in timp ce partea adversa ii are ca aparatori pe liberalul Laurentiu Molnar si pe avocatul Mihai Stana, de la biroul de avocatura al deputatului PD Augustin Zegrean.