Consiliul Judeţean Alba va contracta un credit bancar de tip revolving în valoare de maximum 40 de milioane de lei sau echivalentul în euro, pe o perioadă cuprinsă între 15 şi 20 de ani, cu posibilitate de refinanţare din emisiunile de obligaţiuni, pentru realizarea unor obiective de investiţii de interes judeţean.
Consilierii judeţeni au aprobat, joi, în cadrul şedinţei ordinare, proiectul de hotărâre privind contractarea acestui credit, ţinând cont de faptul că bugetul local nu dispune de fondurile necesare pentru finanţarea, prefinanţarea sau cofinanţarea acestor obiective de investiţii, pentru asigurarea unei utilizări eficiente a resurselor financiare şi pentru minimizarea costurilor finanţării.
Iniţiatorul proiectului, preşedintele CJ Alba,Ion Dumitrel, a arătat că banii respectivi vor fi folosiţi pentru următoarele obiective: ”Valorificarea potenţialului turistic şi economic al văii Aiud prin reabilitarea infrastructurii de transport DJ 107 M”, ”Reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii generale şi de turism în arealul turistic Mărginimea Sibiului-Valea Sebeşului, modernizarea drumului turistic DJ 106 E pe tronsonul Jina-Şugag-Valea Sebeşului-DN 67 C”, Reabilitarea sistemului rutier pe DJ 106 L Şpring-Ungurei-Roşia de Secaş, DJ 107 B Sîntimbru-Galtiu-Coşlariu-Mihalţ-Colibi-Roşia de Secaş-limită judeţ Sibiu, DJ 107 Alba Iulia-Teleac-Berghin-Colibi-Secăşel-Cergău Mare-Blaj-limită judeţ Mureş”, ”Servicii integrate pentru persoane cu nevoi speciale”, ”Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”, ”Sistem microregional de alimentare cu apă potabilă a comunelor Daia Română, Cut, Cîlnic, Şpring, Doştat şi a localităţii Răhău”.
Unele dintre aceste obiective sunt realizate prin programe ale Uniunii Europene. În urma contractării acestui împrumut cu o maturitate de 15 ani, serviciul datoriei publice locale totale este estimat, pentru perioada 2011-2025, la un nivel care variază între 14,73 % şi 29,90 % din veniturile proprii totale, având un nivel maxim de 29,90 % în anul 2014.
În 2006, CJ Alba a mai contractat un credit pentru refacerea infrastructurii din judeţ, ce a fost structurat ca un mecanism financiar integrat de tip „Bridge Loan”. În 2009, CJ Alba a lansat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 50 de milioane de lei, legată de creditul pe care instituţia l-a contractat în 2006. Au fost lansate 500.000 de obligaţiuni care au fost vândute fiecare la 100 de lei, preţ egal cu valoarea lor nominală. Maturitatea obligaţiunilor este de 17,5 ani, principalul urmând să fie rambursat prin 71 de rate trimestriale. AGERPRES