Consilierii municipali au aprobat cu unanimitate de voturi proiectul privind obiectivul de investitii Arena Bucurestilor, care urmeaza a se dezvolta in Parcul Tineretului din Bucuresti.
Desi la inceputul sedintei grupul de consilieri PSD nu au dorit sa isi dea votul pentru acest proiect, dupa o pauza de cinci minute in care liderii PSD au purtat discutii cu primarul general, social-democratii au batut palma cu ceilalti consilieri si au votat la scurt timp proiectul. Sedinta extraordinara s-a incheiat in numai o jumatate de ora.

Primarul general Adriean Videanu a precizat ca necesitatea aprobarii acestui proiect se justifica deoarece presedintele Federatiei Internationale de Handbal va veni in aceste zile la Bucuresti si va incepe evaluarea pentru oportunitatea organizarii in 2009 a Campionatului Mondial de handbal. Proiectul de investitii Arena Bucurestilor a fost structurat in doua parti, una referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici si un altul referitor la parteneriatul public-privat care trebuie incheiat pentru implementarea proiectului. La acest ultim punct, proiectul a fost votat cu amendamentul care prevede aprobarea de catre CGMB a contractului de parteneriat.