Preşedinta Biroului Electoral Judeţean, procurorul Elena Hach, a înmânat vineri consilierilor judeţeni certificatele doveditoare alegerii lor în aceste funcţii, dar şi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Aristotel Căncescu ales pentru al patrulea mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean a lipsit de la ceremonie fiind plecat la Bucureşti.

De asemenea, alte opt persoane alese în această funcţie au lipsit. Singura formaţiune politică care a fost prezentă cu cei doi consilieri aleşi a fost UDMR.

Consiliul Judeţean Braşov are 34 de consilieri, iar formaţiunile politice care compun Consiliul Judeţean în următorii patru ani sunt USL cu 17 consilieri, PDL 11, UDMR doi, Forumul Democrat al Germanilor din România doi şi PP-DD doi.

Preşedinta Biroului Electoral Judeţean, procurorul Elena Hach, a declarat după încheierea festivităţii că „a fost şi uşor şi greu în acelaşi timp, a fost greu pentru că procesul electoral este dificil, implică foarte multe mecanisme, destul de multe instituţii”.

„A durat destul de mult, dar a fost uşor pentru că Biroul Electoral Judeţean a avut o componenţă compactă, am reuşit să facem o echipă care şi-a demonstrat rolul de echipă şi am colaborat foarte bine cu toate formaţiunile politice, a spus preşedinta Biroului Electoral Judeţean. Deci, din acest punct de vedere, a fost uşor. Suntem mulţumiţi că am ajuns la acest moment al înmânării acestor certificate. Pentru noi este un pas deosebit de important. Mai avem un pas, alegerile de duminică pentru funcţia de primar în localitatea Moieciu, şi după aceea să sperăm că toate lucrurile vor intra în formal şi ne vom duce şi noi la locurile noastre de muncă”, a spus preşedinta Biroului Electoral Judeţean.

Ea a ţinut să mulţumească şi jurnaliştilor acreditaţi la Biroul Electoral Judeţean, dar şi celorlalţi care nu au fost acredidaţi, dar care, înaintea procesului electoral din 10 iunie, au informat la timp şi corect despre toate problemele care au vizat alegerile.AGERPRES