Platforma de comunicare Energynomics şi asociaţia SmartiCity organizează joi şi vineri, în perioada 2 – 3 iunie, în sala mare a Primăriei Oradea, prima conferinţă comună dedicată pregătirii pentru oraşe inteligente în România.
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, la Oradea se dă startul celei mai ample campanii de comunicare dedicate oraşelor sustenabile, cu o vizibilitate extinsă în canalele Energynomics şi SmartiCity. Celelalte patru conferinţe dedicate pregătirii pentru oraşe inteligente în România vor urma, în 8 – 9 iunie, la Sibiu, 23 – 24 iunie la Constanţa, 22 – 23 septembrie la Iaşi şi 20 – 21 octombrie la Timişoara.
„Aducem împreună reprezentanţii autorităţilor locale cu experţii şi companiile pregătite să contribuie la dezvoltarea oraşelor viitorului. Totodată, ne propunem să vizităm obiective industriale concrete şi proiecte în desfăşurare din regiune”, se arată în comunicat.
Evenimentul este recomandat de Direcţia pentru Eficienţă Energetică din Ministerul Energiei şi se desfăşoară cu sprijinul Primăriei Oradea şi al Consiliului Judeţean Bihor.
Programul conferinţei va începe joi dimineaţă, la ora 9,25 cu o scurtă alocuţiune pe tema „De ce este Oradea/judeţul Bihor în topul oraşelor şi judeţe lor cu cea mai eficientă administraţie publică din România?”. Invitaţi sunt actualul primar al municipiului Oradea, Florin Birta şi fostul primar în trei mandate, Ilie Bolojan, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.
Deschiderea oficială a conferinţei va alea loc la ora 9,30, după care va urma, până la ora 11, prima sesiune intitulată „Colaborarea public-privat pentru dezvoltarea oraşelor şi judeţelor. Oportunităţi, obstacole, soluţii (moderator, preşedintele Asociaţiei SmartiCity, Camelia Spătaru).
A doua sesiune, între orele 11,15 – 12,45, are ca temă „Oradea verde. Eficienţă energetică” (moderator, redactorul şef Energynomics, Gabriel Avăcăriţei).
Între orele 14 – 15,30, este programată o vizită la fabrica Lava Textiles din Parcul Industrial I.
Programul zilei de vineri, 3 iunie, va cuprinde, de la ora 10, o serie de prezentări în cadrul primei sesiuni sub genericul „Digitalizarea pentru administraţiile publice şi companii. Integrarea serviciilor. Oraşe şi regiuni conectate (moderator, Gabriel Avăcăriţei). Printre speakeri se vor afla şi doi miniştri invitaţi: Marcel Boloş, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene şi Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării.
A doua sesiune, între orele 12 – 13,30, va aduce în faţa participanţilor alţi invitaţi care vor susţine alocuţiuni pe tema „Mobilitate electrică. Managementul deşeurilor. Economia circulară” (moderator, Camelia Spătaru).
Între orele 14 – 15,30 este prevăzut workshopul „Parcuri fotovoltaice şi eoliene”, cu participarea directorului Direcţiei Agricole Bihor, Nicolae Hodişan, autorităţi publice locale, proprietari de terenuri şi dezvoltatori de parcuri fotovoltaice, precum şi o vizită la compania Celestica din Parcul industrial I, din Calea Borşului. AGERPRES