Primăria municipiului Tulcea va organiza luna viitoare concurs de proiecte pentru identificarea unui concept pentru Grădina de vară, obiectiv preluat la finele anului trecut de autoritatea locală de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmului (RADEF), dar şi pentru o tabără părăsită de la marginea oraşului.

Primarul Ştefan Ilie a declarat, în timpul şedinţei Consiliului local al municipiului, că fosta Grădină de vară va asigura locuri de parcare suplimentare în imediata vecinătate a falezei Dunării, dar şi descongestionarea traficului.

„O soluţie ar fi transformarea Grădinii de vară într-un spaţiu cu destinaţie complexă. La un nivel subteran, să existe o parcare care să dubleze numărul locurilor din zonă, deasupra să existe o grădină de vară după un model futurist deschisă evenimentelor culturale, iar prin spatele Grădinii de vară, pe lângă sediul Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, să existe un sens unic spre autogară”, a afirmat Ştefan Ilie.

Printre problemele care ar putea să apară în timpul realizării proiectului se numără nivelul ridicat al pânzei freatice, dar şi conductele de apă din zonă, potrivit sursei.

Un alt perimetru pe care edilul-şef doreşte să îl reamenajeze este Tabăra Bididia, motiv pentru care a solicitat Ministerului Mediului sprijin pentru preluarea zonei în patrimoniul municipiului, în contextul în care zona care a fost o carieră de piatră a fost exploatată de o societate din Galaţi care nu a încheiat procedura de mediu.

„Avem nevoie şi de acordul Direcţiei Silvice, iar aceasta s-a arătat deja deschisă”, a declarat presei, la finele şedinţei Consiliului local, primarul Ştefan Ilie.

De asemenea, el a spus că doreşte să prelungească faleza Dunării cu o zonă pietonală spre strada 14 Noiembrie, astfel încât să le arate turiştilor şi partea istorică a oraşului.

„Vrem să facem un parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie pentru un proiect pe care vrem să-l depunem pe Programul Naţional de Rezilienţă. Vrem să amenajăm un loc de promenadă pe 14 Noiembrie care să includă Liceul Grigore Moisil, clădirile de patrimoniu, dar şi geamia, astfel încât să punem în valoare şi locurile noastre istorice”, a precizat Ilie.

Potrivit sursei, concursul de proiecte se va desfăşura luna viitoare.

După ce mai mulţi ani Grădina de Vară, obiectiv al RADEF, a fost lăsată în paragină, în luna noiembrie a anului trecut imobilul a fost preluat în patrimoniul Primăriei Municipiului Tulcea. Bididia, cea mai veche tabără din judeţ, a fost construită începând cu anul 1969, la marginea oraşului Tulcea, prin munca obligatorie impusă comunităţii locale de regimul comunist.

Tabăra a fost dată în folosinţă pe data de 1 septembrie 1974, a avut o capacitate de 400 de locuri în cabane şi căsuţe, o cantină de 120 de locuri, un teren de fotbal, două de tenis, două bazine de înot şi a fost preluată în anul 2011 de Primăria municipiului, care a dorit să concesioneze activitatea.

După o scurtă perioadă de concesiune, societatea a renunţat la contract, iar apoi unitatea a fost închisă.

În zonă, autoritatea locală a anunţat anii trecuţi realizarea unui parc geologic, dar proiectul nu s-a concretizat cel mai probabil din cauza statutului juridic al terenului. AGERPRES