Consiliul Judeţean Bihor organizează un concurs de proiecte pentru construirea unui Centru cultural multifuncţional, în valoare de circa 15 milioane de euro, ce va fi amplasat în zona noului stadion din Oradea, a anunţat instituţia administrativă.

Competiţia ar urma să fie anunţată pe 1 octombrie, arhitecţii care doresc să participe având la dispoziţie două luni pentru pregătirea documentaţiei. Depunerea proiectelor, jurizarea, anunţarea rezultatelor şi contestaţiile se preconizează să fie finalizate în luna decembrie. Concursul va fi jurizat de cinci membri, dintre care cel puţin trei vor fi arhitecţi.

Câştigătorului i se va atribui direct realizarea viitorului centru, proiectantul fiind plătit cu aproximativ 3% din valoarea proiectului. Autorul proiectului care va ieşi pe locul doi va primi un premiu de 21.000 de lei, iar cel de pe locul trei va primi 12.000 de lei.

Preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a precizat că estimează că până în primăvara anului viitor să fie gata studiul de fezabilitate pentru noul centru şi în doi ani şi jumătate acesta să fie dat în funcţiune.

„Va fi un concurs clasic. Cea mai mare pondere a punctajului va fi partea de creativitate şi originalitate. Va fi punctată, de asemenea, partea de viabilitate şi sustenabilitate, având în vedere că va fi un proiect de aproximativ 15 milioane de euro. (…) Foarte probabil, vom propune acest proiect ca proiect strategic al judeţului Bihor, pentru finanţarea din fondurile europene transfrontaliere din următorul exerciţiu financiar”, a declarat Bolojan.

Consiliul Judeţean Bihor a aprobat în şedinţa ordinară de pe 16 septembrie, documentaţia pentru edificarea unui centru cultural în municipiul Oradea, prin organizarea unui concurs de proiecte.

Centrul este rezultatul unui protocol de colaborare între Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Municipiului Oradea, semnat în primăvara acestui an.

Centrul cultural ar urma să fie construit pe o suprafaţă de aproximativ 3.500 de metri pătraţi şi să aibă o înălţime maximă de 24 de metri. Clădirea ar urma să aibă o sală principală cu o capacitate de 1.000 – 1.200 de locuri şi alte săli de conferinţe adiacente.

Va găzdui reuniuni, congrese sau conferinţe şi spectacole, dar va funcţiona şi ca un HUB creativ, contribuind astfel la dezvoltarea turismului cultural, ştiinţific şi de afaceri în municipiul Oradea şi judeţul Bihor. AGERPRES