Elevii din Ciugud vor primi, începând din acest an școlar, nuci proaspete, produsele fiind oferite gratuit la anumite intervale de timp în cadrul unui program pilot de învățare a regulilor de alimentație sănătoasă. Inițiativa, denumită „Ronțăie smart! Mănâncă sănătos!”, este implementată de administrația locală împreună cu unul dintre cei mai importanți procesatori de nucă din România, companie care funcționează în Ciugud. „Ronțăie smart! Mănâncă sănătos!” este primul program public din România care promovează alimentația sănătoasă și consumul de nuci în rândul elevilor din mediul rural.

Astfel, în această săptămână, copiii au găsit pe bănci caserole cu nuci proaspete, culese din livezile românești. În paralel cei mici vor fi învățați cum să aibă o alimentație sănătoasă, ce alimente le oferă energie și cum să înlocuiască obișnuitele chipsuri sau produse fast-food cu nuci, fructe și legume proaspete. În program urmează să fie implicați medici pediatri și nutriționiști, care vor avea întâlniri cu elevii pentru a le explica principiile alimentației sănătoase.

„Modul în care mâncăm este o formă de educație. De aceea este important să îi învățăm pe copiii noștri în familie și în școală să mănânce sănătos, astfel încât să fie sănătoși. În vremuri în care tentația unor produse nesănătoase este la orice pas, avem obligația să îi învățăm pe copii ce înseamnă alimentația sănătoasă și care sunt riscurile la care se expun dacă nu mănâncă sănătos. O minte sănătoasă poate fi doar într-un corp sănătos, iar acest lucru ne propunem să îl explicăm cu răbdare, tact și cu exemple concrete copiilor noștri de la școala din Ciugud”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

„Pentru ca un pom sănătos să se înalțe și să prindă roade, este foarte important să fie îngrijit și udat încă de mic. Este științific demonstrat că o alimentație nesănătoasa are un impact negativ asupra copiilor, dar și asupra adulților. O alimentație echilibrată este fundația pe care trebuie insistat încă din timpul școlii. O serie de țări europene se apleacă într-un mod deosebit asupra educației alimentare la copii și tineri, iar aceste modele de bună practică este foarte important să le preluăm și noi în școlile din România. Calitățile miezului de nucă sunt într-adevăr pozitive atât pentru trup, cât și pentru minte, astfel se recomandă consumul într-un mod frecvent. Suntem profund încântați că putem oferi sprijin comunității din jurul nostru și vom continua să ne implicăm cu drag, mai ales atunci când vine vorba de tinerele generații”, a declarat Alexandru Chiric, director general Transilvania Nuts.

Nucile sunt considerate o hrană sănătoasă oferită de natură, dar și o sursă de energie, antioxidanți și vitamine. Asemănarea dintre miezul de nucă și creierul uman nu este întâmplătoare și, din cele mai vechi timpuri, se cunosc beneficiile nucilor asupra funcțiilor cerebrale.

Programul „Ronțăie smart! Mănâncă sănătos!” este primul program public din România care promovează alimentația sănătoasă și consumul de nuci în rândul elevilor din mediul rural. Acesta este implementat de Primăria Ciugud, Școala Gimnazială Ciugud și compania Transilvania Nuts. Societatea este unul dintre investitorii locali din Ciugud, fiind înființată în 2014 și având capital integral românesc. Transilvania Nuts este unul dintre cei mai mari procesatori de nucă românească cu o capacitate de câteva mii de tone pe an. Fabrica de procesare a nucilor de la Ciugud este o investiție de peste 5 milioane de euro, dintre care o parte sunt fonduri europene.